E destul de greu să nu devii sentimental când se apropie Crăciunul. Împodobești bradul (acasă și/sau la birou), te uiți după cadouri, primești cadouri, se aprind luminițe prin oraș, vremea de afară e tot mai rece, așa că e tot mai plăcut să te retragi în casă cu o carte în mână și un ceai, sau să ieși cu prietenii să bei un vin fiert, prinși în febra sărbătorilor, parcă toți oamenii sunt mai drăguți și așteaptă, în fiecare an, să se întâmple un miracol.

Oameni ai timpului nostru, nu ne mai gândim, însă, la o naștere divină, ci un fel de miracol pe stil american: să ne îndrăgostim în timp ce alergăm prin oraș după cadouri, să reușim să scăpăm de (mult prea) încărcata masă de Crăciun în familie și să găsim timp să ne relaxăm într-un loc confortabil, cu o băutură caldă în mână, în timp ce afară viscolește, să câștigăm la concurs un voucher cadou, o mașină sau o casă și tot așa… Miracole banale. (sursă foto)

Așa cum sunt trăiri valabile numai pentru perioada frumoasă și agitată de dinaintea Crăciunului, sunt și anumite cărți care parcă au farmec numai atunci. Sau, mai bine zis, mai mult atunci. Romane și povești siropoase, cărți de amintiri, cărți pentru copii cu colinde și povești, toate sunt legate de o anumită stare care le leagă de un decor ce include un brad încărcat, un vin fiert sau un ceai cu scorțișoară, o sobă dogorind (e bun și caloriferul în lipsă de sobă) și, chiar dacă deja ne întindem, o pisicuță care toarce în brațe. Aveți decorul, da? Bun, acum și cărțile.

La Târgul de carte Gaudeamus ce abia ce s-a terminat, am observat că mai multe edituri au pregătit cărți special gândite pentru a fi citite în timp ce afară ninge: Povestiri de iarnă, de Karen Blixen (Humanitas Fiction; trad. rom. Ioana A. Manolescu), Poveste de iarnă, de Mark Helprin (Nemira; trad. rom. Gabriel Stoian), Crăiasa zăpezii, de Michael Cunningham (Polirom; trad. rom. Ana-Gabriela Sîrbu), Fulgi de iubire, de John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle (Trei; trad. rom. Shauki Al-Gareeb) sau Dragostea mea mi-a dăruit: 12 povești romantice pentru serile de iarnă, o antologie coordonată de Stephanie Perkins (Epica; trad. rom. Adina Pintea).

Pe lângă toate aceste cărți noi, mi-am mai adus aminte de câteva cu aceeași tematică apărute în anii trecuți (dar care se găsesc în continuare pe rafturile librăriilor): Crăciunul în cele mai frumoase povestiri, o antologie coordonată de Dana Ionescu, cu povestiri de Charles Dickens, Mark Twain, Oscar Wilde sau Arthur Conan Doyle (Nemira; trad. Dana Ionescu și Adriana Voicu), Crăciunul lui Poirot, de Agatha Christie (Rao; trad. rom. Adrian Mosoianu), Misterul de Crăciun, de Jostein Gaarder (Univers; trad. rom. Aurora Kanbar şi Erling Schøller), Visuri de iarnă și alte povestiri, de F. Scott Fitzgerald (Cartier; trad. rom. Liviu Papuc), Copila de zăpadă, de Eowyn Ivey (Polirom; trad. rom. Veronica D. Niculescu) sau cărți care nu sunt atât despre iarnă, însă titlurile le plasează în aceeași atmosferă: Într-o noapte de iarnă, un roman politic de Simon Sebag Montefiore (Trei; trad. rom. Lucian Niculescu), Viscolul de Vladimir Sorokin (Curtea-Veche; trad. rom. Antoaneta Olteanu) sau minunatul roman al lui Italo Calvino Dacă într-o noapte de iarnă un călător (Polirom; trad. rom. Anca Giurescu).

La categoria non-fiction am găsit ceva mai puține titluri: Zăpezile de altădată ale lui Gregor von Rezzori (Humanitas; trad. rom. Sanda Munteanu), Privind înapoi prin fereastra bucătăriei, memoriile lui Dagmar Dusil despre Sibiul copilăriei sale (Curtea-Veche; trad. rom. Michael Astner) și, pentru cei interesați, albumul Crăciunul regal (tot la Curtea-Veche).

Mult mai bogată este, evident, lista cărților de Crăciun pentru copii, fie că vorbim de enciclopedii, de cărți cu rețete și colinde, de povești de spus la gura sobei, de basme mai vechi sau mai noi. Și copiii pot fi, evident de diferite vârste, de la 7 la 70 de ani, vorba cântecului. Multe dintre ele pot fi foarte potrivite pentru un cadou (pentru copii de la 7 la 70 de ani, evident). Și eu mă învârt de multe ori printre cărțile de copii și-mi spun că ar fi drăguț să mai citesc din când în când câte-o poveste bine spusă. De cele mai multe ori, însă, iau ceva tot de pe raftul de literatură contemporană. Cred că, de fapt, mai mult mi-ar plăcea să primesc o astfel de carte care să-mi amintească de copilărie.

Din lista asta care e, cum am zis, foarte lungă, am ales câteva titluri pe care le-am împărțit pe categorii. Așadar, avem cărți despre Crăciun: Marea carte a Crăciunului: Povești, colinde, rețete, jocuri și activități pentru întreaga familie, de Theo Schrever (trad. rom. Ana Maria Bouman), Daruri pentru Moș Crăciun: Povești, rețete, activități, de Roger-Pierre Bremaud, Corinne Machon, Mélanie de Coster, În așteptarea lui Moș Crăciun: Poezii și colinde, cu texte de George Topârceanu, Mihai Eminescu, Otilia Cazimir, Vasile Alecsandri, Moș Crăciun pribeag sosește (toate apărute la Editura Litera) și Enciclopedia Crăciunului, de Gerry Bowler (trad. rom. Adriana Bădescu), o culegere ilustrată despre diferite obiceiuri de Crăciun, pornind de la tradiții, cărți sau filme (Nemira).

În categoria cărților de Crăciun pentru cei mici am găsit mai multe titluri: Tiptil, Crăciunul se apropie, de Eugenia Glăvan (Vellant), În căutarea sufletului Crăciunului, de R.D. Mottok (Trei), Cartea de Crăciun, de Selma Lagerlöf (trad. rom. Liliana Donose Samuelsson) și Darul lui Moș Crăciun, de T.O. Bobe (Humanitas), Crăiasa Zăpezii, de Hans Christian Andersen, Poveste de Crăciun, de Charles Dickens (trad. rom. Ioana Novac) și Expresul polar, de Chris Van Allsburg (trad. rom. Radu Paraschivescu) (toate trei de la Art), Zăpezica-Bunicul Îngheț, de Alexander Afanasiev (All; trad. rom. Antoaneta Olteanu) sau 24 de poveşti în aşteptarea Crăciunului: Poveşti celebre istorisite de Anne Lanoë (Curtea-Veche; trad. rom. Diana Catindatu).

Nu aș putea să închei lista și fără câteva titluri de povești de citit la gura sobei: Poveștile bunicii și Cele mai frumoase povești (Art), Povești de iarnă (Litera), Povești la gura sobei (trad. rom. Andreea Stănescu) și Basme de pretutindeni (trad. rom. Florina Pîrjol) (Vellant) sau Tezaurul cu povești (Corint Junior; trad. rom. Alina Scurtu, Sorin Petrescu, Dana Sobescianschi).

Și, dacă tot suntem la subiectul Crăciun, poate mai vreți să răsfoiți pentru inspirație și câteva articole pe aceeași temă: Parada de Crăciun a semnelor de carte, 16 brazi din cărți crăciunesco-bookaholici sau Ornamente de Crăciun din pagini de carte.

1. Zece cărți noi de citit la început de toamnă
2. 12 cărți noi de citit în vacanța de sărbători
3. 10 cărți românești noi de citit toamna asta
4. 11 cărţi numai bune de citit înainte de a avea un copil
5. Cărţi de citit atunci când plouă
6. 7 cărți noi de citit în mini-vacanța de 1 mai

The post Cărți de citit la gura sobei appeared first on Bookaholic.

Ați citit bine, scrisori de la Moș Crăciun, nu pentru el, mai exact Letters from Father Christmas, o colecție epistolară care nu a fost publicată decât postum, la câțiva ani după moartea lui Tolkien.

Totul a început în 1920, când primul născut al familiei Tolkien, John, care avea trei anișori, a întrebat cine e Moș Crăciun, ce face și unde stă. Astfel încât, Moșul, care avea 1920 de primăveri, și-a găsit timp să îi trimită special o scrisoare de la Polul Nord, și a continuat să o facă vreme de 23 de ani, până în 1943, pentru un public din ce în ce mai larg (pe lângă John au mai apărut alți Tolkien junior: Michael, Christopher și Priscilla).

Scrisorile lui Moș Crăciun pentru cei patru copii nu sunt o mică ficțiune inofensivă și copilărească de sărbători, sunt, ca orice făcea Tolkien, o întreagă lume, cu o mitologie serioasă, desfășurată pe parcursul a 23 de ani, în scurte capitole de Crăciun.

Personajele atelierului de jucării de la Polul Nord sunt la început mai puține, doar Moș Crăciun și un Urs Polar poznaș și neîndemânatic, aducător numai de belele, pe lângă care se prefigurează mai apoi elfii de zăpadă și secretarul-elf Ilbereth, câțiva ursuleți polari, oameni de zăpadă, urși de cavernă și niște goblini scandalagii și stricători (cam pe vremea când în Europa dădea în clocot amenințarea celui de-al doilea război mondial).

Nu doar aceste ecouri ale lumii reale răzbat în lumea rece și întunecoasă de la Polul Nord. Ani de-a rândul, în timpul războiului, Moșul e obligat să îi scrie Priscillei, singura atât de mică încât să mai atârne de Crăciun șoseta la șemineu, că lipsurile l-au ajuns și acolo, în atelierul de la Pol, astfel încât desaga e mai sărăcuță anii aceia, și nu prea poate să-i mai aducă tot ce își dorește.

Am lăsat pentru sfârșit amănuntul cel mai important despre aceste scrisori (care se regăsește, în diverse forme, în toată opera lui Tolkien), care depășește simpla poveste și oralitatea ei și face ca întreaga istorie a Moșului să fie implacabil legată de forma aceasta epistolară, un complex de semnificanți pe care se sprijină tot sensul poveștii – amprenta vizuală.

În primul rând toate scrisorile au semnul autenticității – plicurile sunt parafate și timbrate cu Polul Nord; scrisul lui Moș Crăciun este același în fiecare an, un pic tremurat (deh, ca la 1920 de ani) și deosebit de caligrafic, multicolor și ornat precum manuscrisele iluminate. În text intervine frecvent scrisul butucănos al Ursului Polar, care începe la un moment dat să scrie ceva mai îngrijit, cu litere de tipar, tare asemănătoare cu runele Cirth. Elful-secretar adaugă și el, ocazional, fraze în limba elfilor, care urma să devină Sindarin în lumea Pământului de Mijloc.

Atât de mare era pasiunea lingvistului pentru limbile create, încât a reușit să introducă una chiar și în aceste scrisori, în cea care menționează o vizită prin peșterile odată locuite de oamenii cavernelor, și alcătuiește un alfabet din mâzgălelile rupestre ale goblinilor, pe care îl include în corespondență.

Și, desigur, n-am uitat ilustrațiile, și ele făcute de autor cu atenție și pasiune de miniaturist medieval, desene ca o fotografie, fie cu peisaje (casa Moșului la Pol), fie cu portrete (Moșul scriind scrisoarea) sau cu momente decisive (Ursul Polar prăbușindu-se pe scară cu un vraf de cutii și turtind în cădere toate cadourile).

Tocmai pentru a nu pierde această parte vizuală esențială a poveștilor lui Moș Crăciun în viziunea lui Tolkien, v-am recomanda să citiți cartea în engleză (are un limbaj ușurel, numai bun pentru copii, deși e posibil ca lor să le fie ceva mai greu de descifrat caligrafia tremurată a Moșului). Iar desenele cu adnotații ale lui Tolkien, așa filiforme cum sunt ele, arată mai autentic decât cincizeci de Moși contemporani rumeni în obrăjorii comerciali.

Scrisorile pentru Moș Crăciun au fost traduse și la noi, la editura RAO, în 2006.

1. Prima ediție românească Tolkien Reading Day
2. La poveşti despre lumea lui Tolkien
3. Lumile lui J.R.R. Tolkien (documentar)
4. Avangarda românească în scrisori
5. Coperte și ilustrații realizate de JRR Tolkien
6. Cele mai vândute cărți de Crăciun în Anglia în ultimii 12 ani

The post Scrisori de la Moș Crăciun, de J.R.R. Tolkien appeared first on Bookaholic.

Am început anul citind, printre altele, multă literatură (bună) pentru copii. Dintre lecturile mele, m-am gândit să vă recomand câteva, dacă aveți dispoziție să citiți cărți pentru copii, dacă nu mai știți ce volume să-i cumpărați celui mic sau dacă vreți să-i faceți cadou o carte drept mărțișor :). Le-am nedreptățit puțin scriind așa, în calup, despre ele, căci fiecare în parte ar merita o discuție mai pe larg, cu paragrafe lămuritoare, cu mai multe detalii de context (și nu numai). Însă și-așa, materialul e puțin lunguț, așa că n-am vrut să sar coarda și să vă rețin prea mult atenția.

Sper doar ca, printre cele 7 cărți noi pline de aventuri, să găsiți măcar una-două pe gustul vostru. Mie mi-au plăcut mult toate, din diferite motive – pe care le-am expus mai în cele ce urmează – și, dacă aș fi în locul vostru, le-aș lua pe toate acasă. Și acum, spor la lectură!

Și v-am spus povestea așa, de Florin Bican

Editura Arthur, ilustrații de Mircea Pop, după o idee de Dragan Ibrahimovici, hardcover, 2014

Florin Bican strikes again! Și-ncă cum!

Îmi doream, după Reciclopedia, Și v-am spus povestea așa. Aventurilor cailor năzdrăvani rememorate de ei înșiși așa cum îți dorești să apară soarele, să vină primăvara după o iarnă grea. Să te pierzi în cărțile lui Florin Bican nu e un lucru neobișnuit, căci are un talent incredibil de povestitor și o imaginație fără limite. Fără limite, serios! Presară următoarele ingrediente – umor, originalitate, basme șterse de praf, elemente moderne, aventuri peste aventuri – și obții o lectură captivantă.

De data aceasta, scriitorul român a venit cu o altă carte superbă în care a remixat basmele clasice românești într-un hit de zile mari, care le cuprinde într-o poveste contemporană care vă va ține copilul la pat, cu volumul nedezlipit de mâini. Pe mine m-a ținut prinsă zile-n șir, ce să mai zic de cei mici…

Doru și părinții săi pornesc într-o escapadă de weekend, spre Sinaia. Copilul se plictisește însă și propune o abatere de la drum. O câștigă, la urma urmei, iar cei trei se trezesc că dau nas în nas cu zâne, unicorni, elfi, pitici, vrăjitoare, cavaleri, centauri, cai ș.a.m.d. Ați ghicit, da, familia a ajuns, fără să vrea, în Fantascalia, chiar la celebrarea Paștelui Cailor, atunci când toate poveștile se împletesc într-una singură. Eroii basmelor ascultă această poveste mare pentru că astfel „își aduc mai bine aminte cine sunt și, renăscuți din cuvintelepoveștii ascultate, pot da viață mai departe propriei lor povești. Altfel s-ar ofili, și odată cu ei s-ar ofili și povestea lor” (p. 15). Cel care o va nara va fi, surpriză, chiar Doru, băiețelul cu un căluț de plastic din două bucăți, într-o limbă necunoscută părinților lui – dar stați liniștiți, avem parte de o traducere simultană realizată de o turturică, iar versiunea scrisă este chiar cartea lui Florin Bican.

Caii eroilor din povești sunt personajele principale, vom cunoaște perspectiva lor asupra basmelor, vom porni cu ei în aventuri nenumărate și vom râde cu gura până la urechi de năzdrăveniile lor. Ei, ajungem și să-i admirăm și să-i punem la loc de cinste, căci până acum nu ne-a dat niciodată prin cap că ei sunt responsabili, împreună cu Sfânta Duminică, de succesul feților-frumoși, al prinților și, prin extensie, al binelui asupra răului. Mă opresc doar pentru a vă lăsa pe voi să continuați lectura. E o carte de colecție, vă spun, frumoasă de pică :).

Basmania: Răspântia gândurilor (cartea I), de Valentin Nicolau

Editura Nemira, colecția „Cuaternar”, ilustrații de Tudor Popa, hardcover, 2014

Am tot amânat să scriu despre cartea aceasta câteva rânduri pentru că s-a transformat, peste noapte, complet imprevizibil, în ultima carte publicată de binecunoscutul scriitor și editor român Valentin Nicolau. Și pentru că, din poziția de cititor îndrăgostit de Basmania (un tărâm deosebit, comparabil cu cele imaginate de Michael Ende, J. R. R. Tolkien, J. K. Rowling etc.), simt un regret imens că nu voi mai citi continuarea (continuările?) volumului.

Pot să sper doar că Valentin Nicolau lucrase deja măcar cel de-al doilea volum, altfel este o pierdere greu de cuprins în cuvinte pentru literatura română (și nu numai de aceea), căci scriitorul a apucat doar să ne introducă în lumea Basmaniei, să ne lase să o adulmecăm, să o pipăim, să ne familiarizăm cu personajele fantastice, să curpindem cu mintea ceea ce avea să urmeze.

Citeam undeva, acum ceva timp, că Basmania nu este o carte pentru copii, ci pentru adulții care vor să se reîntoarcă la copilărie, la vârsta specifică asimilării oricărui tip de lume, și că volumul lui Valentin Nicolau necesită o lectură matură. Îndrăznesc să nu fiu complet de acord cu asta, Basmania este o carte și pentru copii – copiii sunt inteligenți, judecă totul fără să aibă nevoie de tiparuri, de comparații, de chei de lectură; ei sunt capabili să discearnă și să se lase fermecați de tărâmul pictat cu atâta ingeniozitate de scriitorul român, de personajele lui captivante, cum ar fi Băsmuitorul cel Cumplit, împăratul Basmaniei, Arpegiata, împărăteasa lui, Aeiou, pajul imperial povestitor, Aquarela, contrapunctul feminin al lui Aeiou, ilustratoare, Infanta Hlizita, prințesa cea mică, Aricioșenia Sa, primul născut al regelui, Bosumflarea Sa, al doilea prinț, Pehlivan, măscăriciul imperial, maleficul Tenebrus Ochi Roșii, directorul Casei de Nevisători ș.a.m.d. Zeci de personaje sunt creionate de autor pe parcursul volumului, prin acțiunile și gândurile lor, și reluate prin descrieri, fizice și morale, însoțite de desenele lui Tudor Popa, la sfârșit – le puteți vedea și aici). Că cei mici nu vor înțelege din volum ceea ce vor pricepe adulții, asta e cu totul altă poveste – sigur că prichindeii nu-l vor putea apropia pe Valentin Nicolau de Jung și sondarea psihicului uman, de exemplu, și e numai bine așa.

Basmania este o lume care are cerul la comun cu Pământul. Altfel spus, cele două lumi își sunt una alteia cer. Au multe lucruri în comun, iar oamenii au puterea de a influența viața basmanilor: dacă ei nu mai cred în basme, eroii basmelor nu mai evoluează și lucruri groaznice se pot întâmpla (cum ar fi dispariția Basmaniei și, apoi, și cea a Pământului). Intrăm în Basmania într-o perioadă de criză, când Băsmuitorul cel Cumplit încearcă să găsească o soluție pentru a salva situația – cuvânt cheie: Băsmașul Fără-de-Poveste (Neica-Nimeni, veți vedea). Nu intru în amănunte, nu vreau să divulg (aproape) nimic. Insist, insist mult să o citiți (singuri sau cu cei mici). E o carte inedită în peisajul contemporan românesc.

Caterina Categoric, de Patrick Modiano

Editura Arthur, cu ilustrații de Jean-Jacques Sempé, traducere din limba franceză de Iulian Curuia, hardcover, 2014

Dinspre literatura română facem un pas spre cea străină odată cu volumul acesta semnat de laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din 2014, Patrick Modiano. Caterina Categoric este, din câte știu eu, singura carte pentru copii scrisă de autorul în cauză. După ce i-am citit trei dintre volumele sale – În cafeneaua tinereții pierdute, Micuța Bijou și Bulevardele de centură - și sunt deja la a patra, Călătorie de nuntă, voiam neapărat să pun mâna și pe Caterina Categoric, mă rodea curiozitatea, mă întrebam cum poate să scrie Modiano o carte pentru copii când cele pentru adulți sunt atât de impregnate de melancolie, nostalgie, amintiri, căutări, mister și vag și altele, nu prea luminoase, să zicem.

Am împrumutat-o (mulțumesc, Maria!) și m-am lămurit, dragi cititori, Modiano nu se dezminte nici măcar în literatura pentru copii. Își păstrează stilul și temele, dar le adaptează pentru cei mici, folosind un limbaj mult simplificat, și le aduce în universul lor grație Caterinei, o fetiță cu un nume de familie ciudat, (re)inventat de tatăl ei, a cărei mamă, dansatoare, se reîntoarce în țara natală, America, iar tatăl rămâne cu ea și are o slujbă dificil de descris.

Micuța Caterina se aseamănă cu tatăl ei, domnul Categoric, în ceea ce privește latura boemă: „Când o vedeam fără ochelari, lumea îşi pierdea asperităţile, era moale şi mătăsoasă ca o pernă pe care-mi rezemam obrajii, pentru ca mai apoi să adorm. Cu ochelarii, vedeam lumea aşa cum e. Nu mai puteam visa”, aflăm de la ea, din perspectiva de adult, profesoară de balet la New York. Amintirile încep să curgă, pornind de aici, iar Parisul, univers al copilăriei, capătă contur. Atât ea, cât și tatăl ei, se simt în pielea lor doar atunci când își dau ochelarii jos, când le este permis să viseze, în singurătatea spațiului pe care-l ocupă, fără alți instruși.

Povestea lor plină de mister și de nedumeririle de copil are o strălucire aparte și un miros puternic de inocență. Nu e chiar o carte care te va binedispune, dar este, cu siguranță, o carte plină de tâlc, întoarsă spre lumea de neînțeles a adulților, spre existență, care poartă amprenta lui Modiano în fiecare pagină și-n fiecare rând. E un fel de protest împotriva cărților cu prințese și finaluri fericite (deși avem un soi de final fericit și aici), o percepție asupra unui copil care ar fi avut toate datele să fie nefericit dar, în schimb, se bucură de tot ceea ce compania tatălui credul și jucăuș îi oferă, în lipsa mamei, de toate întâmplările în care reușește să găsească latura amuzantă, frumoasă sau ironică.

Micuțul Nicolas, de René Goscinny și Jean-Jacques Sempé

Editura Arthur, traducere din limba franceză de Raluca Dincă, harcover, cu ilustrații de Jean-Jacques Sempé, 2014

În prima zi din an eu citeam aventurile faine, aproape obișnuite, ale micuțului Nicolas. Și mă delectau, făcându-mă să mă simt copil, să-mi aduc aminte de perioada în care nu existau lucruri rele pe lumea aceasta, iar joaca și distracția era tot ce conta. Cred că Micuțul Nicolas este mult peste Jurnalul unui puști, are o savoare, un farmec aparte. Și, când te gândești că, cu mult înaintea lui Greg Heffley, exista, chiar lângă noi, un puști cel puțin la fel de simpatic, care avea atât de multe de povestit…

Se spune că Micuțul Nicolas este o carte clasică a literaturii pentru copii, mai ales că „părinții” lui sunt adevărate legende – Goscinny este autorul lui Astérix, Lucky Luke, Iznogoud, cel care fondează Studiourile Idéfix și, cu instrumentele unui scenarist get beget, creează capodopere ale desenului animat; Sempé, exmatriculat în adolescență pe motiv de indisciplină de la Colegiul modern din Bordeaux, este cel care ajunge să fie unul dintre puținii ilustratori francezi care au desenat coperta The New Yorker și cel care îi dă chip, pentru prima dată, micuțului Nicolas, și începe, astfel, o colaborare fructuoasă cu Goscinny.

La noi, Micuțul Nicolas nu știu dacă a fost atât de popular pe cât a fost în Franța, Europa, lumea întreagă, era mai greu cu traducerile pe atunci. Însă îl avem acum în fața noastră și e numai bine. Pare că timpul nu a trecut peste Nicolas și prietenii lui de la școală, peste părinții sau profesorii săi, nu-l simți din altă dimensiune, dimpotrivă, ai senzația că îl cunoști de undeva :). E un băiețel simpatic, inteligent, inocent, pus pe năzbâtii, plin de energie și voie bună. Iar colegii săi, Gil și costumele sale extravagante, Lothar și notele sale slabe, Aristide, mâncăciosul, Eusebiu, bătăușul, Rufus, micul polițist, și alții, sunt la fel de dornici de aventuri ca Nicolas. Cum, necum, intră mereu în încurcături – fie cu doamna învățătoare sau cu pedagogul Bulbuc, fie cu vecinii ș.a.m.d. Vă spun, e o bucurie să-l „asculți” pe Nicolas povestindu-și zilele! Iar ilustrații, vai, ilustrațiile sunt superbe!

Dominic. Un câine cu suflet de aur și nervi de oțel, de William Steig

Editura Arthur, traducere din limba engleză de Laura Albulescu, ilustrații de William Steig, hardcover, 2014

Pe Dominic l-am cunoscut chiar după Nicolas și m-am împrietenit cu el cu zâmbetul pe buze. N-ai cum să nu-l îndrăgești pe Dominic, care chiar este un câine cu suflet de aur și nervi de oțel. Ce nu menționează foarte clar subtitlul este că acestui câine al nostru îi plac tare mult (poate prea mult?) aventurile. Așa că se hotărăște el, într-o bună zi, să-și ia tălpășița în lume (explicația indirectă și a copertei ).

„Dragi prieteni, plec oarecum pe fugă ca să văd lumea largă, așa că n-am timp să-mi iau rămas-bun de la fiecare în parte. Vă îmbrățișez pe toți şi vă adulmec drăgăstos. Nu știu când o să mă întorc. Dar de întors, o să mă întorc. Dominic” – așa sună mesajul pe care îl lasă într-un cui pe ușa de la intrare, căci n-are răbdare să-și ia rămas bun de la prietenii săi, îi ard tălpile să-și caute norocul „în lumea asta mare și necunoscută”. Încuie ușa căsuței sale, îngroapă cheia și, cu o bocceluță pe umăr, pornește în călătoria vieții sale.

Simplă, amuzantă, ingenioasă și delicioasă povestea lui Dominic, cel care are parte de numeroase încercări, care-și păstrează calmul în orice situație și căruia îi place să-și ajute semenii, într-un mod altruist. Voios, galant, cu un piccolo după el, câinele se luptă continuu cu malefica gașcă Judecata-de-Apoi, îl îngrijește pe domnul Bartolomeu Bursuc, un porc rafinat, până la moarte – și capătă, drept recompensă, comoara acestuia, cufere imposibil de cărat pentru Eleazar Mistreț, un măgăruș simpatic, sau pentru Solomon Cangurmic, o țestoasă, așa că Dominic împarte bijuteriile neprețuite cu generozitate, atât celor doi care l-au ajutat cu transportul, cât și altora, cum ar fi Matilda Vulpe, o doamnă gâscă respectabilă, care gătește fenomenal, sau lui Beniamin Băiețaș, un mistreț căruia îi salvează viitoarea căsnicie prin darul său.

Galeria de personaje ia amploare pe măsură ce înaintăm în poveste, iar Dominic se face util în toate situațiile posibile și imposibile. E salvatorul tuturor :), va deveni o legendă vie. Și-și va găsi perechea, la sfârșitul călătoriei. De descoperit pe îndelete.

am uitat cum se numește, de Daniil Harms

Editura Ratio et Revelatio, colecția „Biblioteca R & R. Slavonica”, traducere din limba rusă și postfață de Mihail Vakulovski, 2014

Vă mărturisesc, din capul locului, că habar n-aveam, până acum, că minunatul scriitor avangardist rus Daniil Harms a scris și literatură pentru copii. Astfel încât cărticica aceasta, am uitat cum se numește, cu subtitlul texte pentru copii, părinți, bunici, a fost o veritabilă surpriză. Pe Daniil Harms l-am citit cu mare plăcere în (câteva, puține, mereu îmi promit că mă voi dedica scrierilor sale) prozele sale – de la traducătorul cărții, Mihail Vakulovski, aflu că autorul a publicat și poezie, și dramaturgie. Excelent!

am uitat cum se numește este, așadar, un volum-descoperire pentru mine. Sunt adunate aici texte scurte, uneori foarte scurte, de doar câteva rânduri, întâmplări de tot soiul, inventive, pline de informații utile (despre viață, animale, povești, poezie, siguranțe, scorneli, abilități etc.) și morale creative. Ce mi-a plăcut cel mai mult este jocul lui Harms în ceea ce privește limbajul – povestioarele sunt stilizate, aventurile se definesc nu neapărat prin fantasticul situațiilor, ci prin giumbușlucurile lexicale, semantice, fonetice.

De aceea, textele scriitorului rus pot fi citite fără probleme și de către cei mari, vă asigur că veți găsi cu totul alte chei de interpretare decât cei mici. Iar copiii cu siguranță se vor amuza pornind în căutarea misterului defectării continue a siguranței din casa de copii nr. 124, îl vor îndrăgi pe profesorul Trubocikin și-i vor urmări pașii cu atenție, vor porni într-o călătorie cu totul și cu totul specială împreună cu Nicușor Pankin și Petrișor Erșov, îl vor descoperi pe Pușkin și o mică parte din povestea sa, vor râde de confuziile bătrânicii care căuta cerneală în cele mai neobișnuite locuri și încă câte și mai câte!

Expresul polar, de Chris Van Allsburg

Editura Arthur, traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, hardcover, 2014

Din punct de vedere vizual, aceasta este cărticica cea mai mare, cea mai lată; iar în ceea ce privește numărul paginilor, este cel mai scurt volum din lista de față. Totodată, Expresul polar este și o recomandare de păstrat pentru mai târziu – în sensul că, tematic, nu s-ar potrivi cu anotimpul acesta. Însă, citind-o recent, am inclus-o aici pentru că nu vreau să uit de ea cu altă ocazie, e o carte cu o magie aparte.

Cel mai mult și cel mai mult m-au încântat ilustrațiile, care sunt absolut mi-nu-na-te, de o calitate extraordinară. Povestea, succintă, este spusă de un băiețel care încă crede, în ciuda unor prieteni de-ai săi, în Crăciun – mai exact, în Moș Crăciun. Și, să vezi cum se potrivesc lucrurile, o întâmplare fericită îl face să nu renunțe, până la bătrânețe, la Moș Crăciun și credința în existența lui. Un tren neobișnuit care are stație chiar la ușa locuinței lui îl ademenește pe micuțul băiat într-o călătorie fascinantă, până în lumea lui Moș Crăciun și a elfilor săi, de unde nu pleacă chiar cu mâna goală.

Expresul polar este o comoară pentru cei mici, iar celor mari le va stârni multe amintiri plăcute.

Comandă cărțile de pe librăria online Cărturești! – click pe titluri

1. Blues Bayou – aventuri, prietenie şi muzică bună, într-o carte pentru copii
2. Miniaturile pline cu cărţi ale lui Charles Matton
3. ”De ce fierbe copilul în mămăligă” și alte spectacole la Gala Hop – sau o pledoarie pentru teatrul tânăr
4. Taximetristul simpatic care citește și strânge cărți pentru Biblioteca pentru copii Taxiul cu Bomboane
5. (P) Scrie un articol despre cărți și câștigă o tabletă Samsung Galaxy Tab și vouchere pentru cărți de la Targul Cartii.ro!
6. Zece cărți pentru copii de dat în dar de 1 iunie

The post 7 cărți noi pline de aventuri, pentru tine și copilul tău appeared first on Bookaholic.

Despre poveștile pe care Dan Ungureanu le spune prin ilustrațiile lui v-am mai spus cândva aici. Pe-atunci, Dan ilustra cărți precum “Puiul Moț“, “Peripețiile măgărușului Zoli” sau “Possum Squat” și visa să inventeze propriile povești. Astăzi, visul lui a devenit realitate: “Nara and the Island” este prima carte scrisă și ilustrată de el.

Pornind de la “o poveste de adormit domnișoara de lângă mine”, glumește el, Dan a imaginat un personaj pe nume Nara, o fetiță care pleacă de pe insula ei mică pentru a vizita insula din apropiere, mai mare, exotică, misterioasă. Aici îl cunoaște pe Aran, cu care se și împrietenește, și astfel începe o serie de aventuri despre care Dan nu ne spune însă deocamdată mai mult.

Proiectul a fost conceput anul trecut, în timpul studenției la Cambridge, “cea mai intensă și faină școală”, cum o numește el, și a fost înscris – după ce a primit o mențiune la Macmillan Prize (premiu dedicat tinerilor ilustratori) – la concursul V&A Illustration, organizat de Victoria and Albert Museum din Londra – cel mai mare muzeu de arte decorative și design din lume -.

“Nara and the Island” a fost selectat printre proiectele finaliste iar anul acesta a fost premiat, ocupând locul al doilea la categoria Student Illustration Prize (pe 18 mai a avut loc premierea la muzeul londonez, valoarea premiului fiind de 1.000 de lire sterline).

Scrisă (în limba engleză) și desenată (tehnică mixtă, creion și digital coloring) concomitent pentru simplul fapt că “așa mi-e mai ușor”, spune Dan, “Nara and the Island” e o carte la care a experimentat mult, varianta finală, pe care cei de la Andersen Press (editură britanică numită astfel după scriitorul Hans Christian Andersen) o vor publica în primăvara anului viitor – fiind și acum în lucru.

Așteptăm cu nerăbdare să aflăm despre isprăvile Narei (cartea va putea fi comandată pe Amazon după ce va fi publicată) însă pâna atunci, “Nara and the Island” – pe care viitorii editori o numesc “o fabulă modernă“, “o poveste uimitoare” –  mai stă un pic la dospit.

Surse foto: Imaginile provin din arhiva personală a ilustratorului cărții

The post Dan Ungureanu – O fetița pe nume Nara și o insulă misterioasă appeared first on Bookaholic.

E prima dată când scriu o cronică la o carte pentru copii (nu prea mici). Și nu-i, zău, treabă ușoară, căci în cărțile astea imaginarul (mai ales cel fantastic) vibrează mai omenește și mai simplu ca oriunde, deși sau tocmai pentru că este dublat de filosofic și de alegoric. Iar tu trebuie să preschimbi frumoasa poveste în niște reflecții critice pe care să le citească tot cei mari, părinții poate. Sau alegi să renunți la acestea și te mulțumești cu niște gânduri (întrebări) omenești pe care să le citească cine vrea. Eventual, ascultând ceva clasic: Guns N Roses – Sweet child o mine, Deep Purple – Child in time sau chiar Metallica cu Turn the page.

Tuck pentru totdeauna, publicată în 1975 de Natalie Babbitt, este o carte apărută în colecția Youngart a Grupului Editorial Art, o poveste cu simbolistică densă, care se deschide cu imagini și întrebări pe cât de provocatoare, pe atât de frumoase. Prima săptămână din august, o săptămână a încremenirii, în care te simți tentat să nu faci ce faci de obicei. O pădure ocolită de oameni, căci era ocolită de drumuri și oamenilor le este mai ușor pe drumurile deja bătătorite. Iar în cazul nostru, drumurile fuseseră bătătorite de vaci, oamenii călcându-le pe urme (sic!). O fetiță de 11 ani, cu numele tocit de cât o strigaseră părinții, nu-și dorește decât să-și schimbe numele și să plece de acasă, pentru a vedea cum este să râmână singură, să aibă ceva numai al său și să uite de „apăsătoarea, prea spilcuita lume din care venise”. Deși îi este frică să plece singură de acasă, va intra în aventura care, așa cum își dorise, îi permite să facă ceva măreț, care să schimbe mersul lumii (chiar de-i vorba doar de lumea ei). Ferită de ochii lumii, în inima pădurii tainice, trăiește o familie de oameni care, după ce băuseră pe neștiute apă vie, nu mai pot muri, iar pentru ei viața veșnică nu-i binecuvântare, ci blestem, căci nu se pot statornici nicăieri, trebuie să se tot mute pentru ca oamenii normali să nu-și dea seama.

În pofida prejudecăților despre viața fără de moarte, ei se simt înțepeniți, scoși din roata vieții și fetița va înțelege că ei nu trăiesc, doar există, iar pentru a fi fericit trebuie să faci parte din roată, cu moarte cu tot. O răpire care nu-i răpire, primii fiori de dragoste, lupta pentru păstrarea secretului și pentru apărarea celor dragi – sunt toate părți ale aventurii în urma căreia fetița va ajunge să aibă fix ce îi trebuia ca să pășească în viață: niște experiențe doar ale ei, în urma cărora descopă că nimic nu e mai măreț decât viața în curgerea ei, că măreția stă în simplitate, că dacă vrei să ocupi un loc în lumea asta trebuie să faci lucruri folositoare oamenilor și că pentru a te transforma trebuie să dispară niște părți din tine.
Printre licurici, flori dantelate de morcov sălbatic, trifoi roind de albine ori printre case bățoase sau încruntate se ridică din poveste și se agață de cititor, discrete sau nu, tot soiul de întrebări: În definitiv, până unde în adâncime se întinde proprietatea ta? Există mai multă viață în ordine sau în dezordine? E bine să te poți stabili undeva pentru totdeauna sau trebuie să te obișnuiești cu ce se ivește? Totul este pur și simplu așa cum este ori mai e loc de întors? Lumea aparține fiecăruia dintre noi sau niciunuia?… Întrebări care seamănă îndoiala și nu își pot găsi răspuns decât în mitul fiecăruia dintre noi, în negocierile mocnite dintre eul adult și cel infantil, nemuritor.

„Știi tu ce ne înconjoară pretutindeni, Winnie? Întrebă Tuck cu voce gravă. Viața! Toate se mișcă, cresc și se transformă; nimic nu rămâne la fel nici măcar pentru două minute”.
„Winnie rămase culcată, cu ochii larg deschiși. Se simțea iubită, și asta o tulbura”.

Natalie Babbitt, Tuck pentru totdeauna, Youngart, 2014, Traducere din engleză de Tatiana Dragomir, Ilustrații de Mircea Pop. Cumpără cartea de la Cărturești! 

The post Măreția vieții în curgerea sa – o poveste pentru copii appeared first on Bookaholic.

Fenomenul Harry Potter – care a început în 1997 cu publicarea primului dintre cele șapte volume de cărți fantasy „Harry Potter” și care a transformat-o pe autoare, J. K. Rowling, în primul scriitor miliardar – continuă să se manifeste și astăzi. Franciza Harry Potter – care cuprinde cărți, filme, jocuri video și sute de alte produse cu imaginea micului vrăjitor și a prietenilor săi – se va îmbogăți, începând cu anul acesta, cu o serie de cărți illustrate.

Prima carte din serie (va fi publicată câte una pe an) a apărut deja. Se numește „Harry Potter and the Sorcerer’s Stone: The Illustrated Edition” și a fost ilustrată de Jim Kay, un tânăr ilustrator foarte talentat, câștigător al Kate Greenaway Medal (2012) – premiu literar britanic oferit anual pentru cele mai bune ilustrații dintr-o carte pentru copii -, a lucrat înainte la arhivele muzeului Tate Britain și la Royal Botanic Gardens (Kew), și a fost ales pentru acest proiect chiar de către J.K. Rowling.

Realizate în diferite tehnici – ulei, pastel, acuarelă etc. – ilustrațiile sunt incredibil de frumoase, detaliate, cu o cromatică de vis și personaje cuceritoare.

115 ilustrații realizate de Jim Kay vor apărea și în ediția deluxe a cărții „Harry Potter and the Sorcerer’s Stone”, ediție ce va fi publicată la începutul lunii viitoare de Bloomsbury, editura care a publicat și primul volum Harry Potter ilustrat.

Dacă nu ai citit până acum Harry Potter, sigur îți vei dori s-o faci. Măcar pentru aceste superbe ilustrații.

Surse foto: theguardian.com, hypable.com

The post Harry Potter, acum și în ediție ilustrată appeared first on Bookaholic.

Am în biblioteca din birou rafturi speciale de cărți pentru copii în așteptare. Așa că, în mini-vacanța de 1 decembrie, am simțit nevoia să dau în mintea copiilor și, prin urmare, să mai citesc câteva (zeci de) cărți scrise pentru aceștia. Din tot ceea ce am citit, am întocmit o listă de 10 cărți pentru copii de pus lângă ghetuțe de Moș Nicolae, doar cărțile sunt cel mai fain cadou, nu-i așa? Bine, dacă nu vedeți listuța aceasta la timp, cred că volumașele de mai jos sunt numai bune de dat în dar de sărbători, în general. 

Unele sunt calde, abia scoase din tipar, altele au apărut la sfârșitul lui 2014 sau în urmă cu doar câteva luni. Unele sunt pentru copii mici, de câțiva anișori, altele sunt potrivite și pentru puberi sau chiar adulți cu chef de joacă. Însă toate sunt minunate. Vă las să citiți câteva rânduri despre fiecare cărticică inclusă pe această listă – nu uitați și de cele două volume pentru copii pe care vă recomandasem să le luați de la Gaudeamus 2015. Mi-ar plăcea să-mi scrieți în comentarii ce cărți veți lăsa mâine în ghetuțe.

Pisicoteca practică a lui Moș Pârșu, de T.S. Eliot
Răsădită în sol autohton de Florin Bican
Colaje de Mihail Coșulețu

Pisicoteca practică a lui Moș Pârșu e unul dintre deliciile post-Gaudeamus pe care de-abia așteptam să le citesc. Nu este același lucru cu Cartea lui Moș Opposum despre Pisicile Poznașe (Humanitas, 2009, traducere de Tudor Cristian Roşca și Viorel Ştefănescu), chiar dacă autorul e același: T.S. Eliot. Și asta i se datorează lui Florin Bican, minunatul traducător al prezentei ediții în limba română a pisicilor eliotene, cel care a „răsădit în sol autohton” poemele, așa cum frumos stă scris pe copertă. Vă veți convinge citind prefața lui Florin Bican, Cum și de ce am tradus în limba română „Pisicile” lui T.S. Eliot, de cât de specială este această ediție. Spun doar atât: Florin Bican i-a păstrat ritmul și muzicalitatea versurilor lui Eliot și, în același timp, l-a adus către cititorul român. I-a luat treizeci de ani să facă asta, dar zău că merită așteptarea! E o carte atât pentru copii – care se vor distra întâlnind atâtea pisici cu… personalitate -, cât și pentru adulți, care vor fi fermecați de Mistifelix, Tina Trândăvina, Moș Matusalem, Lingeblide, Labătristă, Nea Nelu Mefistofelu, Motă-Nașu’ și alte pisici sau motani atipici. Iar colajele lui Mihail Coșulețu sunt haioase tare!

Cumpără cartea de aici. 

Fata babei și fata moșneagului, de Ion Creangă
Cu ilustrațiile Ilenei Surducan

Am fost la lansarea volumul ilustrat de Ileana Surducan și am spus că m-a convins să-l recitesc pe Creangă – care, vă mărturisesc și în scris, nu a fost niciodată printre favoriții mei. Afirmația aceasta ar trebui să fie suficientă să vă trezească interesul pentru volum.

Voi da, totuși, câteva detalii. Ileana Surducan a făcut o magie dând viață personajelor din cunoscuta poveste. Adică le-a modelat din ceramică și le-a copt, apoi le-a cusut haine, le-a făcut păr, mai multe capete pentru diferite expresii, le-a făcut animale, spații și decoruri superbe atât din ceramică, cât și din hârtie și alte materiale, iar în cele din urmă le-a fotografiat. A adăugat ilustrații în paginile cărții – de urmărit sunt cele ale fetei moșneagului, atât de inocente, atât de pline de candoare! – și a aranjat frumos textul. Drept să vă spun, carte mai deosebită n-am văzut pe la noi. E o plăcere s-o citești și s-o privești.

Cumpără cartea de aici. 

Atinge copacul fermecat, de Christie Matheson

Atinge copacul fermecat e o carte ideală de dat în dar copiilor mici (3-7 ani). Christie Matheson se joacă chiar cu puterea cuvintelor și a acțiunilor, îndemnându-i pe copii ba să atingă sau mângâie copacul, ba să-l scuture, ba să-l încălzească, ba să-i trimită un pupic, să bată din palme sau să închidă ochii și să numere până la zece. Și, surpriză, când dai pagina, în urma unor fapte, apar rezultate.

Mă întreb de ce nu am avut și eu o carte asemănătoare când eram mică. Cu siguranță m-ar fi distrat și bucurat (dacă a făcut-o acum…).

Cumpără cartea de aici. 

Ivan Turbincă, de Ion Creangă
Cu ilustrațiile lui George Roșu

Ho, ho, ho, Merry Christmas! – nu, nu sunt defazată, asta mi-a răsunat în urechi când am văzut, proaspăt ieșită de la tipar, o altă minunăție marca Pasărea Măiastră (colecție a Editurii Vellant, în care a apărut și volumul de mai sus ilustrat de Ileana Surducan). Bine, Creangă, din nou. Dar numele lui George Roșu a cântărit mai mult, așa că m-am entuziasmat ca un copil. Aruncați un ochi aici dacă nu mă credeți pe cuvânt că este super talentat.

George Roșu a scuturat de praf povestea lui Ivan Turbincă, rusul pensionar, abia retras din armată, care a fentat moartea, s-a plimbat în lungul și-n latul lumii, i-a înnebunit pe draci chiar la ei acasă, i-a dat dureri de cap Sfântului Petru și lui Dumnezeu și câte și mai câte! După ce praful a fost înlăturat, s-a apucat să-l creeze din creioane colorate pe Ivan, aducându-l mai aproape de noi (și de cititorii mai tineri decât noi). Cu mai multă ironie, mai mult umor și voie bună. Și cu un font personalizat. Totul împachetat în condiții grafice de excepție. Să ne fie de bine, așadar!

Cumpără cartea de aici. 

Înc-o dată!, de Emily Gravett

Emily Gravett, o autoare britanică foarte cunoscută, scrie și ilustrează o cărticică potrivită pentru a-l atrage pe micul cititor spre lumea poveștilor. Cedric este un dragonaș simpatic care are o carte favorită, volum pe care dorește ca mama sa să-l citească în fiecare seară, înainte de culcare, Înc-o dată! Și înc-o dată! și tot așa. E încăpățânat și zgomotos. Mama lui îi face hatârul, dar nu la nesfârșit. Ce se întâmplă când ea adoarme și Cedric se supără pentru că nu a ascultat povestea încă o dată, vă rămâne de aflat. Surpriza de la final vă va găuri cartea la propriu. Nostimă carte!

Cumpără cartea de aici. 

Povești din calendar, de Iulia Iordan
Cu ilustrațiile Veronicăi Neacșu

Poveștile din calendar m-au ținut prizonieră câteva ore bune.

Să scoți din biblioteci poveștile pe care le spuneau, născoceau, transformau țăranii români de demult, cu Dumnezeu, animale, feți frumoși, sfinte și alte personaje fantastice, toate în strânsă legătură cu lunile anului și schimbările pe care fiecare lună le aduce, într-o comuniune desăvârșită și aproape uitată cu natura, să le presari inteligent cu informații captivante și folclor, cu credințe și învățături, să le adaugi ilustrații luminoase (Veronica Neacșu are un stil unic de a desena și înfățișa lumi și personaje) și jocuri creative, pare și este un proiect unic. Munca de documentare a Iuliei Iordan și asamblarea acestui volum, de la concept la alegerea poveștilor potrivite pentru fiecare lună din calendar, mi s-au părut extraordinare și necesare – avem nevoie de aceste povești atât noi, adulții, care fie nu le știm pe de-a-ntregul, fie le-am uitat, cât și copiii, cei care vor fi cuceriți de Ileana Cosânzeana, Toderică Făt-Frumos, Soare, Ger, Vânt, stele, licurici, Măr, Păr, ghiocei, zăpadă, arici și multe, multe alte personaje.

Povești din calendar beneficiază de o grafică foarte bună, ilustrații faine, povești cu tâlc. În plus, mi-au plăcut tare două secțiuni de la sfârșitul fiecărei povești: „Cuvinte despre cuvinte” – explicații pe înțelesul copiilor ale cuvintelor arhaice sau regionale din texte (exemple: „straie”, „hârgău”, „ștergar”, „pețitor”, „cumetrie”, „odor”, „năframă”, „cușmă”, „șip” etc. etc.) – și „De-a povestea” – activități propuse celor mici în tonul poveștii respective. De ținut pe noptieră!

Cumpără cartea de aici. 

Este o carte!, de Lane Smith

Aștept traducerea în limba română a cărții lui Lane Smith de când i-am văzut trailerul. Este, de departe, cea mai amuzantă și, totodată, educativă carte pentru copii despre cărți în epoca aceasta plină de tehnologie, digital, gadget-uri de tot soiul, jocuri virtuale ș.a.m.d.

Un măgar bookaholic și o maimuță dependentă de tehnologie sunt personajele volumului, iar cartea este vedeta. „Instrucțiunile” ei de folosire, avantajele (de exemplu, nu are nevoie să fie încărcată) și dezavantajele acesteia (cum ar fi faptul că n-are Wi-Fi sau nu poți da sms-uri cu ea) reies dintr-un dialog simplu, de efect și plin de umor. Aș face cadou cartea aceasta tuturor puștilor crescuți cu tehnologia și tuturor părinților care vor să-și crească cititori.

Este o carte! a avut mare succes în America (a stat șase luni în topul New York Times al celor mai bine vândute cărți) și nu numai – a fost tradusă în douăzeci de limbi. Lane Smith povestește mai multe despre volum aici. Citiți-o, e adorabilă!

Cumpără cartea de aici. 

Super! Sunt un gândac!, de Ciprian Măceșaru
Cu ilustrațiile autorului

Nou-nouță, cartea lui Ciprian Măceșaru (Superhero, Portbagaj, Debaraua cu simțuri, Despre nerăbdarea de a fi răbdător, dialog cu Dan C. Mihăilescu, ș.a.) m-a făcut să mă simt copil. Am citit-o dintr-o suflare. Și tare-aș fi curioasă să văd dacă nu cumva un copil ar citi-o cam la fel.

Referința livrescă este, bineînțeles, Metamorfoza lui Kafka. Frumusețea este că singurul lucru în comun e tranformarea unei ființe, respectiv un copil, în gândac. Iată cum începe: „Într-o dimineaţă, când Andrei se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni preschimbat într-o gânganie uriaşă. Îşi privi uimit abdomenul cafeniu şi cele trei perechi de picioare ce-i tremurau înaintea ochilor, apoi spuse încântat:

— Suuuperrr!”.

Așadar, Andrei reacționează așa cum numai un copil poate reacționa: se bucură nespus, i se pare o năzbâtie neașteptată. Entuziast, aleargă la părinții săi, domnul și doamna Stănescu, pentru a le arăta ce lucru mișto i s-a întâmplat lui. Reacțiile tatălui și mamei lui Andrei nu sunt pe măsura așteptărilor sale: ambii leșină din pricina șocului. Când își revin și discută despre transformarea fiului lor, vor încerca să găsească soluții pentru a-l duce la școală în noua formă. De aici, aventuri cu doamna Pricop, vecina băgăcioasă și nesuferită, doi polițiști („unul gras, înalt și mustăcios, celălalt slab, pitic și mustăcios”), Tim, un coleg de clasă enervant și roșcovan, domnul Anton, profesorul de matematică, directorul școlii unde învață Andrei, Raluca, o fetiță blondă pistruiată care-i place lui Andrei, Gungnam, piticul-vrăjitor, și Măriuca, pisica familiei Stănescu, întâmplări pe care vă las să le descoperiți pe cont propriu.

Ciprian Măceșaru știe să scrie pentru copii! Super! Sunt un gândac! are umor, limbaj adecvat celor mici, suficient de multe aventuri încât să-i țină în priză pe cititori, personaje bine conturate și strunite, desene în ton cu povestea (habar n-aveam că autorul poate desena atât de bine); pe scurt, cartea are tot ce-i trebuie pentru ca piticii voștri să empatizeze cu Andrei.

Cumpără cartea de aici. 

Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii, de Carmen Tiderle
Cu ilustrații de Vali Petridean

Am fost săptămâna trecută la lansarea acestui volum de la ceainăria Cărturești Verona și n-am putut, până la sfârșitul evenimentului, să intru în spațiul respectiv – atât de plin de copii și părinți era. Ceea ce poate spune câte ceva despre popularitatea publicitarei Carmen Tiderle și despre entuziasmul cu care a fost primită cartea ei de poezii Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii.

Am citit volumul încântată, ba în gând, ba cu voce tare, ba doar pentru mine, ba și pentru alții. Se vede cu ochiul liber că autoarea este familiarizată cu lumea copiilor, știe ce le place și ce nu suportă, de ce fel de personaje se pot atașa și pe care le vor privi cu neîncredere. Limbajul folosit și rimele potrivite vor fi pe placul piticilor voștri. Iar ilustrațiile, vai, ilustrațiile merg mână-n mână cu textele, doar vorbim de Vali Petridean. Pe dos. Poezii cu prostii pentru copii e distractivă și arată foarte bine, sunt convinsă că-i va apropia pe copii de poezie.

Câteva mostre, că nu se poate altfel:

„Când ești trist/ Și vrei tristețea s-o alungi/ Ia-ți un tricou în dungi/ Și unul cu buline/ Și vezi în care-ți stă mai bine/ Pe urmă lasă-ți pantalonii-n vine/ Și râzi un pic de tine.” (Oglinda);

„Fetiță, ești atât de rea/ Că n-o să mai vorbesc cu tine-n viața mea/ Dar fiindcă ești cea mai drăguță/ Cred c-o să-ți cânt în schimb la muzicuță.” (Din dragoste);

„Chiar acum, într-o țară străină/ O pisică stă la soare pe-o ruină/ Și-o doare la bască/ Și cască și cască și tot cască/ Și, printre căscături, se jură/ Că și tu pui acum mâna la gură.” (Pisica);

„Cine-ți spune c-o să-ți crească nasul minte/ Nu, nasul rămâne exact ca înainte/ Puța se face din ce în ce mai mică/ Cu fiecare minciunică.” (Adevăru’ adevărat).

Cumpără cartea de aici. 

O istorie secretă a Ţării Vampirilor. (I) Cartea Pricoliciului, de Adina Popescu

Cu ilustrații de Amalia Dulhan

Am așteptat volumul acesta – primul dintr-o trilogie fantastică „ce îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite” – încă de când a câștigat, în 2013, Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur. În sfârșit a apărut, la sfârșitul verii, iar eu am pus mâna pe ea. Sunt abia la începutul lecturii, așa că nu am, momentan, o perspectivă de ansamblu, dar pot să vă spun că e tot ce mi-am imaginat că va fi și încă mult mai mult. E o carte care curge frumos și învie personaje de basm care ne-au fost dragi sau pe care nu le-am știut niciodată prea bine. Un volum care mă face să mă baricadez în casă și să călătoresc, alături de personaje, în căutarea magiei basmului. Până termin eu lectura și vă spun mai multe, poate vreți totuși s-o faceți cadou de Moș Nicolae, vă asigur că nu veți da greș.

Cumpără cartea de aici. 

Sursă imagine principală

The post 10 cărți pentru copii de pus lângă ghetuțe de Moș Nicolae appeared first on Bookaholic.

Săptămâna trecută am făcut o listă de cărți ilustrate pentru copii, numai bune de pus sub brad. Pentru că am urmărit cu interes noile apariții din acest segment editorial, am zis că n-ar strica un articol asemănător dedicat romanelor pentru copii (în engleză Middle Grade: pentru copiii de până la 12 ani) și adolescenți (Young Adult: 12-18 ani). Dacă cu romanele Young Adult ne-am obișnuit deja de câțiva ani, cele dedicate copiilor până în 12 ani au început să ia avânt abia de anul ăsta și, după cum mi se pare mie, ăsta e doar începutul. Ceea ce e foarte bine. De mult timp așteptam ca piața de carte pentru copii să o ajungă din urmă (ca bogăție și diversitate) pe cea pentru adulți. Și mă bucur că timpul ăsta a venit.

Editura Corint a început o foarte frumoasă colecție de cărți pentru copii, cărți adaptate micilor cititori atât prin tematică, cât și prin alte detalii tehnice (de la prezentarea grafică, la spațierea mare între rânduri și fonturi mari pentru a face lectura mai ușoară). Cărțile sunt cartonate și cu coperți frumoase și viu colorate.

Eu am citit Evadare din biblioteca domnului Lemoncello, de Chris Grabenstein care e o carte cum nu se poate mai potrivită pentru copii din ziua de azi. Pe scurt, un magnat al jocurilor pentru copii se decide să inaugureze o bibliotecă ultraperformantă pentru copiii din orașul său. Și face asta într-un mod foarte original: invită câțiva copii să petreacă o noapte în noua bibliotecă și, a doua zi dimineață, să încerce să… evadeze din ea. Jocul pus la cale de excentricul milioar se desfășoară în condiții maxime de siguranță (sunt permanent monitorizați, au mâncare și pot abandona în orice clipă dacă nu fac față stresului), iar copiii sunt invitați să pună cap la cap tot felul de indicii pentru a reuși să iasă. Indiciile astea presupun, evident, folosirea informațiilor pe care le găsești într-o bibliotecă (adică să te apuci să cauți prin cărți) și, printr-o mișcare inteligentă, domnul Lemoncello reușește să unească pasiunea copiilor pentru jocurile de orice fel cu una pe care nu știau că o au: pasiunea pentru lectură.

Alte titluri din aceeași colecție: Misterul din Hanul Pungașilor, de Kate Milford (o carte pe care eu, din rațiuni sentimentale și care nu au de-a face cu logica, o păstrez pentru prima ninsoare; e posibil ca desenul de pe copertă să aibă ceva de-a face cu asta); Nesfârșita goană după elefant, de Gillian Cross; Berlin, de Fabio Geda & Marco Magnone (o distopie interesantă, m-a făcut curioasă); Mănușa de aramă, vol. 2 din seria „Magisterium”, de Holly Black & Cassandra Clare (nu am început-o, știu că are mare succes printre puști, dar eu foarte rar mai citesc trilogiile pe bucăți, prefer să le am pe toate și să le citesc deodată).

Editura Arthur are, până acum, cele mai multe titluri de romane pentru copii și adolescenți semnate de autori români. Și ăsta e un lucru cu atât mai de apreciat cu cât vorbim despre cărți foarte bine scrise. Cele mai noi sunt O istorie secretă a Țării Vampirilor, vol. I: Cartea Pricoliciului, de Adina Popescu și Ferbonia, de Ioana Nicolaie.

Prima se adresează mai mult adolescenților (e nevoie de un mic bagaj cultural pentru a înțelege toate ironiile și trimiterile autoarei), pe când cea de-a doua se adresează copiilor până în 12 ani. Două apariții mai vechi, dar care vor fi mai fi mult, mult timp la modă sunt Și v-am spus povestea-așa, de Florin Bican (care rescrie într-o manieră jucăușă basmele populare românești), și Istoria lui Răzvan, de Horia Corcheș (care rescrie istoria țării pentru copii).

Un alt atu al tuturor acestor cărți este că ele plac în aceeași măsură copiilor, cât și adulților (fie ei părinți sau nu). Sunt cărți foarte bine scrise, amuzante și jucăușe, nu ai cum să le citești altfel decât cu zâmbetul pe buze.

De asemenea, anul acesta Arthur a început retraducerea a două serii mult îndrăgite Harry Potter, de J.K. Rowling (vol. 1 tradus de Florin Bican) și Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis (vol. 1 tradus de Irina Oprea și Radu Paraschivescu).

Alte titluri noi: Acolo unde nu mai e trotuar, de Shel Silverstein, Pânza Charlottei, de E.B. White (în traducerea lui Florin Bican și apărută în două colecții, o ediție cartonată și una paperpack); Aventurile lui Tom Sawyer, de Mark Twain, sau o ediție nouă din Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry (în traducerea Ioanei Pârvulescu).

La YoungArt (imprintul dedicat cărților pentru adolescenți) a apărut mult-așteptatul volum II al seriei Miss Peregrine, de Ransom Riggs: Orașul pustiu. Mie mi-a plăcut foarte mult volumul I și, mai ales, combinația pe care a făcut-o Ransom Riggs între text și fotografii vechi; sper să nu mă dezamăgească continuarea.

Alte titluri: Mințile lui Billy Milligan, de Daniel Keyes (abia aștept s-o citesc, mi-a plăcut la nebunie Flori pentru Algernon); High Fidelity, de Nick Hornby; Alif Nevăzutul, de G. Willow Wilson; Elias și spioana cărturarilor, de Sabaa Tahir; Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei, de Elizabeth George Spears. Tot din această colecție, aș vrea să mai menționez câteva titluri mai vechi, dar care mi-au plăcut mult: Castelul de sticlă, de Jeannette Walls (o autobiografie celebră, extrem de interesantă și de bine scrisă) și O poveste haioasă, de Ned Vizzini (o carte, ce are la bază tot o experiență autobiografică, și care abordează subiectul spinos al depresiei, aici din punctul de vedere al unui adolescent new-yorkez). De asemenea, aș vrea să mai semnalez o apariție din domeniul fantasy, apărută la Paladin: Un fel de basm, de Graham Joyce, despre care am citit numai de bine în presa culturală în ultima vreme și pe care abia aștept s-o citesc.

Recunoscută deja pentru cărțile sale Young-Adult, de anul acesta Editura Trei a început să editeze și cărți pentru cititorii mai mici. A început cu colecția „Cine a fost…?” (Cine a fost Albert Einstein; Cine a fost Leonardo da Vinci; Cine a fost William Shakespeare; Cine a fost Isus; Cine a fost Christofor Columb?; Cine a fost Isaac Newton?; Cine a fost Wolfgang Amadeus Mozart?) și cu seria Spuneți-mi Jake și a continuat cu cărți ce îmbină ficțiunea cu știința: Frank Einstein și Electro-degetul sau Frank Einstein şi motorul cu antimaterie, de Jon Scieszka, și, de curând, un volum de benzi desenate extrem de interesant: Visători picați din lună. Patru genii care au schimbat istoria, Cédric Villani, cu ilustrații de Edmond Baudoin.

Nu sunt prea multe volumele de benzi desenate apărute sau traduse în limba română (nu prea înțeleg de ce), așa că eu mă bucur de fiecare dată când apare unul. Trebuie să recunosc totuși că nu mi-a fost ușor să citesc și să înțeleg (de fapt, mai degrabă să înțeleg) toate informațiile științifice din Visători picați din lună. Sunt informații ce privesc chimia, fizica, matematica, lucruri care țin de domenii foarte interesante, dar care pot fi dificile pentru cei care nu au cunoștințe în domeniu.

Pe de altă parte, poveștile geniilor „picați din lună” (Werner Heisenberg, nehotărâtul; Alan Turing, emancipatul; Leo Szilard, profetul rătăcitor; Hugh Dowding, cavalerul cerului) pot constitui un prim pas în a-i face curioși pe micii cititori cu privire la misterele științei și culisele istoriei lumii. Cu un pic de ajutor din partea adulților (părinți sau profesori), cartea ar putea fi un ghid complementar la informațiile (deseori seci și fără legătură cu realitatea) pe care copiii le primesc în școală. Devine ceva mai ușor să înțelegi chimia sau istoria secolului XX, de exemplu, odată ce ai făcut cunoștință cu cei care au lucrat la construirea bombei nucleare.

Cum ziceam, colecția de romane Young Adult a Editurii Trei este extrem de bogată. Printre ultimele lor apariții, pe mine m-a impresionat puternic un volum foarte frumos ilustrat și emoționant: Chemarea monstrului de Patrick Ness, care abordează într-un mod extrem de poetic și de realist, în același timp, problema morții celor dragi. Același subiect spinos și tabu este dezvoltat și în Toate acele locuri minunate, de Jenniffer Niven, de data asta fără ilustrații. Am mai scris despre faptul că romanele pentru adolescenți sunt mult mai profunde decât ar părea, iar tema morții și modalitățile de a-i face față apar deseori.

Alte cărți Young-Adult recent apărute: Aristotel și Dante descoperă secretele Universului, de Benjamin Alire Sáenz; Cheia Maestrului, de Kevin Sands; Minţi primejdioase, de Alexandra Bracken; Scandaloasa poveste a lui Frankie Landau-Banks, de E. Lockhart (am citit Mincinoșii de aceeași autoare și a fost o lectură extrem de surprinzătoare).

De asemenea, aș mai recomanda seria „Grisha” de Leigh Bardugo (mai ales că au apărut toate volumele și e mai ușor de citit): Regatul umbrelor, Regatul furtunilor și Regatul luminilor. „Grisha” e o combinație reușită și originală de fantasy și Young-Adult și propune niște eroi destul de neobișnuiți și pitorești. Asemănătoare e și o serie începută anul ăsta, „Regina Ținutului Tearling”, de Erika Johansen. Deși am spus că nu-mi place să citesc seriile pe bucăți, uneori mă abat de la propria mea regulă, așa că am citit primul volum, Regina adevărată, și acum n-am altă soluție decât să aștept cu nerăbdare continuările.

Nu putem vorbi despre combinații de Youg-Fiction și fantasy fără a aduce aminte și titlurile Editurii Nemira. Sunt multe serii interesante (iar serii!) și care-mi fac cu ochiul la fiecare târg de carte. Mie două mi se par extrem de interesante: seria „Magicienii” de Lev Grossman (care are două volume traduse până acum) și seria „Temeraire” de Naomi Novik (ce numără până acum patru cărți).

La Nemira a apărut și seria pe care o iubesc și o urăsc în aceeași măsură, „Cântec de gheață și foc”, de G.R.R. Martin, pe care nu m-am putut abține s-o citesc (și acum sufăr cumplit când văd că mai trece un an fără să apară continuările). Din fericire, anul acesta m-am putut răsfăța cu două volume ce ar face fericit orice fan (dacă nu le are deja): albumul Lumea de gheață și foc și Cavalerul celor șapte regate. Cu greu mă stăpânesc să nu încep și alte două serii fantasy, „Marea sfărâmată”, de Joe Abercrombie (a apărut primul volum: Jumătate de rege), și seria „Demon”, de Peter V. Brett (au apărut primele două volume, Omul pictat și Sulița deșertului). Am impresia că iarna asta n-o să mă pot abține să nu încep Abercrombie.

La Editura Humanitas au apărut înainte de Gaudeamus două volume de povești clasice, Aventurile baronului Münchhausen, de Gottfried August Bürger, și Cele mai frumoase povești, de Charles Perrault, ambele cu ilustrații de Gustave Doré. Sunt genul de cărți care pot fi potrivite pentru cititorii de toate vârstele. Ai, pe de o parte, povești care reînvie copilăria, și, pe de altă parte, ilustrații realizate de unul dintre cei mai cunoscuți gravori clasici.

Tot la Humanitas a mai apărut – anul trecut, dar nu strică să o amintesc și aici – un volum extrem de interesant, atât pentru copii, cât și pentru părinți: Întrebări mari de la cei mici… la care răspund niște oameni foarte importanți, ed. Gemma Elwin Harris. Oameni de știință, doctori, exploratori, scriitori și cercetători din diferite domenii răspund pe înțelesul copiilor la întrebări precum: De ce sughiț? Cum funcționează mașinile? De ce nu trăim veșnic? De ce le plac maimuțelor bananele? De ce este cerul albastru? De unde le vin scriitorilor ideile? Cum intră bulele de gaz în băuturile acidulate? Cine este Dumnezeu? De ce mă plictisesc? Din ce este făcut curcubeul? De ce numai oamenii mari hotărăsc ce-i de făcut? E bine să mănânci râme?. Cred că nu există părinte care să nu fi fost nevoit să răspundă măcar la una dintre aceste întrebări. Iar răspunsurile sunt inteligent și amuzant formulate, chiar pe înțelesul copiilor.

La Editura Univers a apărut romanul Hendrik de Mol și Planeta de Aur, de K.J. Mecklenfeld (câștigător al concursului de manuscrise pentru cărți de copii organizat anul acesta de editură). Romanul face parte dintr-o serie și era deja cunoscut cititorilor români încă de anul trecut când autorul l-a publicat în regim indepedent și l-a făcut cunoscut prin intermediul rețelelor de socializare (puteți urmări postările frumoase și poznașe ale lui Hendrik de Mol și ale pufoșilor lui pe pagina de Facebook Hendrik de Mol și Planeta de Aur). Părerea mea e că promovarea pe care K.J. Mecklenfeld și-a făcut-o de unul singur poate fi un exemplu pentru orice scriitor debutant (sunt mulți care ar putea învăța din acest model). Am scris anul trecut despre carte, e frumoasă și amuzantă și, mai ales, promițătoare. Apărută acum la Editura Univers, cartea e accesibilă oricărui cititor din țară (înainte o aduceau în zbor țestoasele pufoase tocmai din Olanda).

La Editura All, în seria de succes „Pisicile războinice” de Erin Hunter, a apărut volumul III, Pădurea secretelor. Eu nu am citit încă nici un volum al acestei serii, însă este extrem de populară printre tinerii cititori, ceea ce mă face și pe mine tare curioasă. Pe lângă „Pisicile războinice”, au mai fost traduse și celelalte două serii ale autorului (care, de fapt, sunt 6 autori care scriu sub același pseudonim): „Exploratorii” și „Supraviețuitorii”.

Sursă imagine principală

The post Cărți de pus sub brad: Romane pentru copii și adolescenți appeared first on Bookaholic.

Închideţi ochii şi spuneţi-mi ce poveste vă amintiţi din copilărie. Care sunt personajele acelea pe care încă le zăriţi atât de clar cu ochii minţii? Şi care sunt aventurile acelea fantastice de care vă amintiţi, de data aceasta, cu inima? Unele dintre cărţile copilăriei şi-au continuat călătoria alături de noi şi ne stau alături şi azi, când suntem adulţi. Trebuie să vă dezvălui însă un mic secret: mă simt în continuare un copil deghizat în adult. Aşa că am decis că toţi adulţii sunt, de fapt, copii, doar că nu vor să spună. Cum altfel se explică emoţia pe care o resimţim şi acum în faţa unui raft plin cu jucării? Şi cum se face că unele dintre cele mai frumoase amintiri se leagă de copilăria noastră mică, de poveştile pe care ni le spuneau bunicii sau părinţii? Nu, din copilărie n-am plecat niciodată.

Când m-am mutat în casa din care am ştiut că, cel puţin câţiva ani, nu o să mai plec, am început în sfârşit să-mi aduc în biblioteca proprie cărţile cele mai iubite din copilărie. Cred că până atunci, plimbându-mă din chirie în chirie, de la un an la altul, îmi era frică să nu le pierd. „Dar de ce nu le laşi aici, acasă?”, m-a întrebat mama, nedumerită şi spunându-mi că puteam oricum să mă uit peste ele ori de câte ori veneam acasă. Nici ea şi nici eu nu voiam să ne despărţim de copilul din mine.

Am adus azi la lumină, într-o şedinţă foto cu dedicaţie, cărţile copilăriei pe care le-am păstrat cu mine şi în viaţa de fals-adult (după cum am stabilit mai devreme). Să împarţi altcuiva, poate chiar lumii, pasiunile cele mai vechi şi cele mai adânci înseamnă să recunoşti cât eşti de vulnerabil. Ori nu sunt copiii cei mai vulnerabili şi cei mai sinceri din lume?

O să încep cu o carte după care m-am reîntors ani la rând în anticariate să o caut: Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi de Nikolai Nosov. Nu o avusesem niciodată în copilărie, însă o citisem la unii dintre verii mei, apoi o împrumutasem de la bibliotecă. A nu se înţelege că duceam lipsă de cărţi, doar că tocmai pe aceasta nu cred că ţineam pe atunci să o am, efectiv. Doar ataşamentul de copilărie, simţit ulterior, ne face uneori să vrem să păstrăm sau să regăsim ceea ce pe atunci nu ştiam că vor deveni comori.
Şi-am regăsit-o. În ediţia iniţială apărută la noi. Cu ambele coperte îndoite la colţuri, cu ultima pagină înjumătăţită nemilos, cu vreo câteva căsuţe desenate strâmb cu pixul pe prima pagină. Am luat-o. Aveam în ea dovezile că fusese şi-n copilăria altcuiva. N-am mai păstrat ediţiile noi. Am avut două şi le-am făcut cadou. Regăsisem vechiul, regăsisem o parte uriaşă din trecut.

Puştiul acesta cu pălăriuţă albastră m-a purtat prin cele mai frumoase aventuri din lume. Mi-a oferit, în vara în care am citit-o pentru prima oară, o altă vară care s-a suprapus celei din lumea reală: o vară fantastică în care, alături de Ştietot, Şurubel, Piuliţă şi pictorul Acuarelă, devenisem şi eu unul dintre prietenii lui Habarnam. Şi dacă nu vă mai amintiţi cum a devenit Habarnam muzicant, cum a început Habarnam să scrie poezii, dacă aţi uitat cum a construit Ştietot un balon şi nu mai ştiţi nimic despre expediţia lui Şurubel şi a lui Piuliţă în Oraşul Zmeelor, vă invit să-l redescoperiţi pe Habarnam şi, odată cu el, pe voi, copii.

Mi-e greu, iată, din nou, să mă despart de vechiul meu prieten. Dar nu pot să nu amintesc şi de Momo, cartea scrisă de Michael Ende, autorul romanului fantastic Poveste fără sfârşit. Momo a fost lecţia mea de renunţat la grabă, de oprit din alergat, de înţeles ce este şi cum funcţionează timpul şi, ce e mai important, cui trebuie dăruit. E cartea pe care o fac cadou oricărui om reuşeşte, fără să-şi dea seama, să se mişte mai repede decât timpul şi să se plângă, în continuare, de lipsa lui.

Momo nu e doar strania poveste a hoţilor de timp şi a fetiţei cu părul zbârlit care le-a înapoiat oamenilor timpul furat. Momo e despre un oraş în care soarele străluceşte în fiecare dimineaţă pe caldarâm şi e despre înţelegerea care poate exista în oricare comunitate din lume. Şi tot Momo e despre greşelile pe care le facem adesea, adulţi fiind, dar pe care nu e prea târziu să le reparăm. Momo e momentul meu de pauză, ori de câte ori uit şi încep să merg din nou, mult prea repede. În fond, Momo este despre cum să nu cazi în capcana oamenilor cenuşii, despre cum să nu devii unul.

„Nu mai există nici furie şi nici entuziasm, nu te mai poţi bucura şi nici întrista, uiţi cum să râzi şi cum să plângi. Atunci s-a făcut frig înlăuntrul tău şi nu mai poţi iubi nimic şi pe nimeni. Odată ajunsă atât de departe, boala devine incurabilă. Nu mai există cale de întoarcere. Rătăceşti cu faţa goală şi cenuşie – ai devenit la fel ca domnii cenuşii. Ba chiar ai devenit unul dintre ei. Boala se numeşte Plictiseala de moarte” (Momo – Michael Ende).

Mai apoi, deşi trişez puţin, vin spre tine cărţi ale copilăriei, dar pe care nu le-ai cunoscut neapărat atunci când erai mic. Îţi vorbesc astăzi despre lucruri importante, despre singurătate sau despre dragoste, despre întrebări care te-au frământat şi pe tine, dar cărora nu ai ştiut să le răspunzi. Aşa se face că, într-o seară de iarnă, ajunge la tine cartea Poveşti cu nasturi, scrisă de Laura Pamfiloiu şi ilustrată de Cristina Barsony. Iar dacă nu cunoaşteţi deja ilustraţiile Cristinei, vă invit aici pentru o porţie uriaşă de reîntoarcere la copilărie. Iar cartea, aşa cum vă spuneam, e o mărturie în sine a relaţiei care continuă să existe între copilul şi adultul care, în fapt, nu face decât să poarte nişte haine cu câteva numere mai mari.

„Totuşi, am cunoscut odată pe cineva ca mine. Avea un păr lucios şi mătăsos, un trup subţire şi foarte fin. O vreme ne-am înţeles perfect. Mi-a spus că vine de foarte departe, dintr-o ţară verde de la marginea oceanului.

Ne plăcea să stăm la taclale toată ziua. Eu îi povesteam despre veveriţe jucăuşe, arici somnoroşi. Ea îmi spunea despre elefanţi de piatră, tigri singuratici şi păuni în zeci de culori. Dar de la culori a început totul; nu ne-am mai înţeles atât de bine şi chiar am început să ne certăm. Când eu vroiam să fiu roşie, ea vroia să fie galbenă. Dacă eu mă făceam verde, ea, ţuşti în albastru!…

Şoseta roşie suspină uşor. Pensula tuşi”.

Ţin în braţe, acum când scriu, această carte care a rămas fără coperte, dar nu şi fără autor. Spăl-de-rup, de Kornei Ciukovski: e mărturia unor versuri pentru care acum parcă nu mai avem răbdare. Nici să le citim şi nici să le scriem. Din această carte, îmi amintesc şi acum, când au trecut mai bine de douăzeci de ani, am auzit pentru prima oară cuvântul „samovar”:

„Hai, acum, aş bea un ceai!
Samovarule, ce ai?
De ce fugi de mine? Stai!
Stai, burtosule, pe loc!
Dar el fuge ca de foc!
Ce e asta? Ce-ntâmplare!
Totul, totul e-n mişcare.
De ce oare casa toată
se-nvârteşte ca o roată?”

Şi despre cum începe cearta băiatului căruia nu-i plăcea să se spele ne amintim măcar din atât de multe alte povestioare cu aceeaşi morală. Te decizi însă, copil fiind, să nu mai fugi niciodată de săpun în momentul în care apare de niciunde un crocodil care începe să îţi înghită lacom toate hainele şi care ameninţă să te înghită şi pe tine. Da, şi această aventură se află în carte, întipărită bine în memoria mea care pare să aparţină altei vârste.

Tirbozel şi Tirbozina de Horia Panaitescu rămâne în istoria cărţilor copilăriei ca una dintre porţile pe care ştiu că le pot deschide uşor dacă am chef să evadez şi să intru brusc într-o pădure deasă în care descopăr o casă stranie, cu mulţi pereţi de sticlă şi cu încăperi în care fiecare perete e umplut de sertăraşe care ascund surprize de neimaginat. Podeaua e plină de cifre şi se cere rezolvată prin calcule care-i dau bătăi serioase de cap lui Tirbozel. Să vă mai spun de crocodilul care-l urmăreşte când Tirbozel încearcă să traverseze râul din jurul casei? Sau despre robotul transparent înarmat cu un fierăstrău? O, dar în această carte le găsiţi pe toate. Şi-o să aveţi de multe ori impresia că ţineţi în mână un cub rubik pe care trebuie neapărat să-l rezolvaţi dacă vreţi să ieşiţi cu bine din pădure şi să ajungeţi înapoi acasă.
Închei, chiar dacă aş putea scrie poate la nesfârşit despre detaliile ilustraţiilor pe care mi le amintesc şi acum cât se poate de clar sau despre cum îmi plăcea să-mi imaginez că locuiesc, rând pe rând, în fiecare căsuţă desenată într-o carte, fie că era locuită deja de o bufniţă, de un arici deloc doritor de oaspeţi sau de vreo familie de şoricei pregătiţi să roadă tot. Copilăria începe să arate, peste ani, ca o bandă desenată în care ai inclus, pagină după pagină, poveşti care nu au neapărat legătură una cu cealaltă, surprize în diferite forme şi culori, personaje care de care mai variate. Fiindcă dacă acum, în prezentul nostru de adulţi deghizaţi, zilele mai seamănă una cu alta, în copilărie fiecare zi era unică.

The post Cărţile copilăriei sau poveştile pe care ne place să ni le spunem şi azi appeared first on Bookaholic.

După cum, probabil, ați aflat, prima zi de la Bookfest 2016 stă sub semnul literaturii pentru copii, întrucât coincide cu 1 iunie, Ziua Copilului. Așa că editurile s-au pregătit temeinic cu evenimente distractive și cărți noi pentru cei mici. În ultimele săptămâni, m-am documentat intens pe tema aceasta, am urmărit constant site-urile editurilor, comunicatele de presă referitoare la cărțile pentru copii și, când am putut, am citit și cărțile respective.

Încă de la Gaudeamus am observat o creștere a interesului pentru publicarea cărților pentru copii și concluzia este că acest interes este în continuă dezvoltare pe piața românească. După ce, timp de câțiva ani, literatura Young Adult a fost la mare cinste, acum vine rândul cărților pentru copii (a se înțelege 0-12 ani) să recupereze teren. De la cărți ilustrate la romane de aventuri sau volume de popularizare a științei pentru copii, oferta e tot mai diversificată și mai interesantă.

În articolul de față, mi-am propus să fac o sinteză a celor mai interesante cărți pentru copii de la Bookfest 2016 pentru a veni în ajutorul părinților, profesorilor și copiilor interesați.

În PanDa, colecția Grupului Editorial Trei dedicată cărților pentru copii, au apărut cărți ilustrate foarte frumoase și interesante, cea mai notabilă fiind, probabil, seria Mog, de Judith Kerr (cred că toată lumea știe clipul care a devenit viral anul trecut de Crăciun pe internet). Mog e o pisicuță simpatică, uitucă și cam zăpăcită, îi place să mănânce (mai ales din alte farfurii decât a ei), să se joace (cu sfoara, cu mingea, de-a gâdilatul, de-a zburatul după păsărele sau de-a câinele rău), să doarmă (mai ales să doarmă) și se trezește mereu în cele mai incredibile situații (deconspiră un hoț intrat prin efracție în casă stăpânilor ei – pardon, sclavilor – sau salvează un bebeluș în pericol de a fi călcat de o mașină. Deși la fel de leneșă ca toate celelalte pisicuțe, în final, reușește să primească mereu câte o recompensă. Textele sunt scurte (aproape niște versuri) și ilustrațiile simpatice, așa că Mog va deveni în mod sigur prietenul celor mici, dar și al celor mari. Și, apropo de cei mari, dragi părinți, dacă nu aveți încă o pisicuță în casă, după ce veți citi Mog, pisica uitucă și Mog și bebelușul s-ar putea să nu mai aveți pace până n-o să adoptați o pisicuță. Vă garantez că apoi viața voastră nu va mai fi niciodată plictisitoare.

Sub moto-ul „Cum să-ți crești frumos copilul”, a apărut și o nouă serie interesantă „De ce? Când? Cum?”, care-și propune să răspundă cu texte și ilustrații amuzante întrebărilor „rușinoase” pe care le pun copiii și pe care părinții nu știu să le gestioneze. Seria are două cărți până acum: Domnul și Doamna Hormon (explică de ce băieții și fetele sunt diferiți și cum se dezvoltă fiecare în parte) și Mami nu mi-a spus (care, pe lângă întrebări despre Zâna Măseluță sau ce este buricul, vorbește despre subiecte și mai „tabu” pentru mulți părinți: „De ce mami și tati încuie noaptea ușa dormitorului?” sau „De ce unele femei iubesc femei și bărbații alți bărbați?”).

Alte cărți ilustrate interesante apărute la PanDa: Înțepenit, de Oliver Jeffers – cu un stil vizual aparte, Oliver Jeffers este unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori contemporani, iar Înțepenit este o poveste amuzantă și deosebită față de cărțile ilustrate de la noi; Fred, prietenul imaginar, de Eoin Colfer, cu ilustrații de Oliver Jeffers – o poveste emoționantă despre prietenie; Max cel Curajos, de Ed Vere – încă o serie cu un pisoiaș simpatic; cartea este destinată copiilor mai mici de 3 ani, are ilustrații foarte mari pe toată pagina și text foarte puțin, doar cât să le capteze atenția pentru a privi ilustrațiile; Pompom e Campion, de Sophy Henn – la fel, o carte pentru copii foarte mici, cu ilustrații bogate și foarte puțin text; Pom-Pom e un ursuleț panda care la început descoperă că-i place să câștige, dar, până la final, își dă seama că e mai frumos să împarți bucuria câștigului cu prietenii; dar și volume noi din seria „Elmer”, de David McKee: Elmer și Monstrul, Ziua specială a lui Elmer, Elmer și Rose, Elmer și prietenii lui.

Pe lângă volumele noi din seria „Cine a fost?” (ultimele apărute: Cine a fost Galileo? și Cine a fost regina Elisbeta?), aș vrea să mai semnalez apariția unei noi colecții, „Istoria pe înțelesul copiilor”, care a debutat cu două titluri: Iulius Cezar, de Rachel Firth, și Cleopatra, de Katie Daynes. Sunt cărți în format mic, frumos ilustrate și cu un text adaptat copiilor – cu povești intersante și captivante.

La Litera Mică a apărut o carte ilustrată deosebit de interesantă, Henry și puterea imaginației, de Skye Byrne, cu ilustrații de Nic George. Cartea e interesantă atât ca poveste – un băiețel care-și pierde jucăria preferată și, după ce o caută peste tot, încearcă s-o regăsească în imaginație -, dar, mai ales, datorită ilustrațiilor care combină desenul cu obiecte reale. Mai exact, personajele și acțiunea sunt desenate într-un stil extrem de simplu și sugestiv, în timp ce în marginea paginilor ilustrația este completată de câte un detaliu al unei imagini „reale” (frunzele unei plante, mâneca unei cămăși, o bucată dintr-o jucărie de pluș, sare răsturnată pe o masă pentru a sugera zăpada ș.a.). E o combinație interesantă, atât la nivel artistic, cât și ca mod de a dezvolta atenția copiilor, întrucât cele două planuri (cel desenat și cel fotografiat) se completează și, în același timp, se deosebesc unul de celălalt.

Mai puteți găsi numeroase cărți Disney (Garda Felină sau noua serie Soy Luna), bestsellerul Iepurașul care voia să adoarmă, de Carl-Johan Forssén Ehrlin (aflat la a patra ediție), numeroase cărți cu jocuri și activități (seria Cartea Junglei sau o carte foarte interesantă, Căsuța de păpuși, care se transformă efectiv într-o casă de păpuși, îmi închipui că fetițele vor fi încântate) și o serie de romane de Holly Webb (n-am apucat să le citesc, dar par tare simpatice): Biscuit, o pisicuță speriată; Pufi, pisicuța rătăcită în zăpadă; Catkin, pisicuța secretă; Rina, cățelușa pierdută; Timmy, un cățel în încurcătură.

Tot la Litera Mică se pot găsi numeroase cărți de popularizare a științei și culturii generale pentru copii. De la volume de istorie (Grecia Antică, Roma antică), la volume de știință (Misterele chimiei, Misterele fizicii, Misterele corpului uman, Misterele matematicii, 100 de mari experimente științifice, Știința, Cristale și geme) sau cărți despre lumea naturală (Animale sau colecția „Totul despre” editată de National Geographic, în care se găsesc cărți despre dinozauri, Egiptul antic, mitologie, bătălii istorice, felinle mari sau animalele de companie). Sunt cărți ce completează foarte bine programa școlară, cu informații interesante, schema și ilustrații menite să facă conținutul cât mai accesibil. Răsfoindu-le, chiar mă gândeam cât de mult mi-ar fi plăcut să am astfel de cărți și când eram la școală și mă pasiona absolut totul, de la epocile preistorice în care au trăit dinozaurii, la alcătuirea corpului uman, tabelul periodic al lui Mendeleev și reacțiile diferite între elementele chimice, până la teoriile matematice pe care le-am învățat fără să ajung vreodată să le înțeleg. Cred că sunt cărți de care se vor bucura nu numai copiii de școală, ci și părinții care, ca mine, nu și-au epuizat în școală interesul pentru științe sau care își ajută seara copiii la teme.

Univers Enciclopedic Junior are o colecție tare frumoasă de cărți ilustrate pentru copii. De la cărți clasice ilustrate (cum ar fi Alice în Țara Minunilor, Peter Pan, Vrăjitorul din Oz, Pinocchio, Mica sirenă, Sinbad Marinarul, Cele mai frumoase povești de Hans Christian Andersen și de Frații Grimm sau antologia Cele mai frumoase povești ale lumii) la povești și romane contemporane. Am citit și eu câteva și mi-au plăcut atât poveștile, cât și calitatea ilustrațiilor.

Cărțile ilustrate pentru copii se remarcă atât povești educative și amuzante, cât și prin frumusețea ilustrațiilor. De exemplu, Prima Monstrulina. Număratul oițelor e o prostie, de Joëlle Tourlonias și Markus Heitz, e potrivită nu doar pentru a fi citită seara înainte de culcare, ci și pentru a dezvolta imaginația copiilor și a-i încuraja să inventeze ei singuri povești; Zâna Floriana și dințișorul care se mișca, de Li Lefébure și Margot Senden, transformă problemele legate de căderea dinților de lapte într-o aventură amuzantă (și are și o rețetă interesantă pentru fursecuri cu scorțișoară); iar Cleo, de Sassafras De Bruyn, este o emoționată poveste despre singurătate și prietenie, cu niște ilustrații absolut superbe.

De curând, au apărut și câteva serii de romane ilustrate, destinate cititorilor mai măricei care încep să citească singuri. Una dintre cele mai simpatice serii este cea a suricatei Tafiti (au apărut două deocamdată, Tafiti și călătoria la capătul lumii și Tafiti și Ciuf, purcelul zburător). Povestea Juliei Boehme este frumoasă și amuzantă, iar ilustrațiile Juliei Ginsbach sunt clasice, bogate în detalii și în culori calde. La fel de simpatică este și Petronela Piure-de-Mere. Care vrăjește și lipește, de Sabine Städing, vrăjitoarea ce locuiește într-un măr, zboară pe o rădașcă, îi spune povești de groază vecinului său Moț-de-Castravete și se împrietenește cu doi frați veniți să locuiască în casa de lângă copacul ei. Tot de curând a apărut și volumul I din seria Școala animalelor magice, unde copiii norocoși își găsesc animalul pereche cu care pot vorbi.

Nemi (editura pentru copii a Grupului Nemira) vine la Bookfest cu patru cărți noi: două cărți ilustrate și două romane. Prima dintre cărțile ilustrate este De ce vă certați, Matei?, de Brigitte Weninger, cu ilustrații de Eve Tharlet, și care face parte dintr-o serie deopotrivă amuzantă și educativă ce-l are ca protagonist pe iepurașul Matei. Povestea este simplă și înfățișează o întâmplare cu care copiii sigur se vor identifica – cearta cu prietenul cel mai bun din cauza jucăriilor -, iar ilustrațiile sunt clasice și în culori calde. Cealaltă carte ilustrată este o adaptare superbă a poveștii clasice pentru copii a lui Lewis Carroll, Alice în Țara Minunilor. Ilustrațiile și adaptarea sunt făcute de o cunoscută ilustratoare britanică, Emma Chichester Clark, care reușește atât să păstreze farmecul poveștii originale, cât și să o adapteze pentru copiii din zilele de azi. Cum spune Quentin Blake, un alt ilustrator popular, este „O Alice pentru timpurile noastre”.

Bufnița care se temea de întuneric, de Jill Tomlinson, cu ilustrații de Paul Howard, este primul volum dintr-o serie amuzantă și educativă ce are ca protagoniști diverse animale (o bufniță, o maimuță, un pinguin, o pisică, o găină sau o vidră) și este o minunată poveste despre maturizare și educație. Personajul principal e Buf, un pui de bufniță de hambar care se teme de întuneric și care, încurajat de părinții săi, încearcă să afle cum și ce este întunericul pentru a-și depăși teama. Mie mi s-a lipit de suflet bufnițoiul ăsta și sper să-i încânte și pe micii cititori. Deși poate fi și citită de părinți seara, cartea se adresează copiiilor de peste 7 ani care încep să citească singuri. Are și text și ilustrații (alb-negru) pe fiecare pagină și este o carte de tranziție, care face trecerea de la cărțile ilustrate (cu multe ilustrații și puțin text) la romanele care au doar text.

Tot la Nemi apare și primul volum dintr-o serie ce a primit premiul pentru cea mai frumoasă carte în Norvegia (premiu oferit în cadrul unei competiții naționale la care participă 10.000 de copii): William Wenton și hoțul de luridium, de Bobbie Peers. Este un roman de aventuri, cu coduri, simboluri și roboței simpatici foc.

Ca în fiecare an, la Editura Arthur, alături de traduceri, apar și multe cărți pentru copii semnate de scriitori români. Astfel, anul acesta, apar concomitent trei cărți finaliste ale Trofeului Arthur (Dosarul Popcorn, de Ana Rotea; Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan; Rostogol merge acasă, de Lavinia Braniște), o antologie semnată de mai mulți scriitori români (Uite cine vorbește, ed. Florentina Sâmihăian și Liviu Papadima), precum și revista Ordinul Povestitorilor #3. În ceea ce privește traducerile, mi-au atras atenția mai multe titluri: Confesiunile unui prieten imaginar, de Michelle Cuevas; Grădina de la miezul nopții, de Philippa Pearce; Catherine cea îndărătnică, de Karen Cushman; Pălăria vrăjitorului, de Tove Jansson; Găinușa care voia să zboare, de Sun-mi Hwang; Pinguinii domnului Popper, de Richard și Florence Atwater. De asemenea, sunt continuate seriile „Harry Potter” (vol. III, Harry Potter și camera secretelor a fost tradus de Tatiana Dragomir) și „Cronicile din Narnia” (vol. III, Nepotul magicianului) și apar cărți noi ai unor autori deja consacrați la Arthur: Raymie Nightingale, de Kate DiCamillo; Misterioasa dispariție a lui Billy Cataramă, de Sally Gardner; Micuțul Nicolas în vacanță, de René Goscinny, Jean-Jacques Sempé, sau Cronicile familiei Kane (#3). Umbra șarpelui, de Rick Riordan.

Lansată de câteva luni, recenta colecție Booklet Fiction vine cu volume noi la Bookfest: Micul faraon și scarabeul de aur, de Tosca Menten (un roman despre prietenia dintre un băiețel și o mumie egipteană); Winston, un motan în misiune secretă, de Frauke Scheunemann (un motan leneș se trezește în corpul stăpânei lui de 12 ani și viceversa); Victor și vampirii, de Maite Carranza (patru băieței pornesc în vacanță în căutarea contelui Dracula); Penny Pepper. Totu-i sub control!, de Ulrike Rylance (una dintre cele mai arzătoare dorințe ale lui Penny Pepper, cea de a deveni detectiv, devine realitate în momentul în care cățelușul ei dispare și trebuie să-l găsească); Manolito Ochelaristu’, de Elvira Lindo (veșnic curios și plin de umor, Manolito este prietenul lângă care nu te plictisești niciodată); Alfred și Agatha. Cele zece păsări ale bătrânei doamne Elster, de Ana Campoy (doi copii își exersează talentele de detectivi încercând să dea de urma unor bijuterii și a unei bătrâne; și o cățelușă pe nume Morritos Jones); Pilotând în ploaie. Viața mea de cățel, de Garth Stein (un cățel pasionat de Formula 1, al cărui idol este Ayrton Senna, și cu o viziune inedită asupra naturii umane); Inimă de samurai, de Margi Preus (roman istoric și de aventuri despre „primul japonez care a ajuns în America”); Cuibul, de Kenneth Oppel (prezentată ca „una dintre cele mai importante cărți fantasy publicate în ultima vreme”, Cuibul spune povestea unui băiețel care descoperă valoarea sacrificiului); Ausländer, de Paul Dowswell (un roman pentru copii despre viața în timpul regimului nazist).

Vă recomand și una dintre primele apariții de la Booklet Fiction, Tiger Lily, de Jodi Lynn Anderson, o repovestire modernă, plină de farmec și insolită, a lui Peter Pan. Eu am citit-o cu zâmbetul pe buze și mi se pare o carte potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulții care vor să regăsească lumea copilăriei și personajele îndrăgite, într-o altă ipostază.

Și Paralela 45 are o colecție interesantă de cărți de copii, am găsit câteva titluri noi (Prințesa plictisită, de Maria Jesus Lorente și Antonio Lorente; Lumea imaginată de…, de Keri Smith; Prințesa și dragonul, de Robert Munsch; Micuțul eu-sunt-eu, de Mora Lobe; Cucurigu-Gagu, roade-tot și roade-mult, de Herbert Friedrich) și o serie foarte interesantă care nu știam că a fost tradusă în limba română, seria „Portalul magic” de Mary Pope Osborne. Eu am citit câteva volume în engleză (în original seria se cheamă „Magic Tree House” și e deja un clasic, a ajuns la peste 60 de volume de ficțiune și în jur de 30 de cărți auxiliare de non-ficțiune). În română văd că seria a ajuns la volumul 16, ultimele patru apărute fiind Vacanță în orașul vulcanului, În țara împăratului dragon, Atacul vikingilor, Cursa de care la Olimpiadă.

Cartea Copiilor este o editură mică, specializată doar în editarea de cărți pentru copii, unde au fost deja traduse multe cărți frumoase (cum ar fi Gruffalo și Puiul lui Gruffalo, de Julia Donaldson; Cea mai iubită surioară, de Astrid Lindgren; Nu ți-e somn, ursulețule?, de Martin Waddell; Gărgărița morocănoasă sau Omida mâncăcioasă, de Eric Carle), dar și cărți scrise și ilustrate de autori români (Luli și căsuța din copac și Călătorie printre ierburi și lumină, de Iulia Iordan, il. Cristiana Radu; Ela cea fără de cuvinte, de Victoria Pătrașcu, il. Cristiana Radu; Stejarul pitic, cel mai bun tătic!, de Victoria Pătrașcu, il. de Livia Coloji). Pe lângă acestea, noutățile cu care editura va veni la Bookfest 2016 sunt: Broscoi și Brotac sunt prieteni, de Arnold Lobel; Cameleonul și Cântecul greierașului, de Eric Carle; Măgăruș-Urechiuș, de Roger Duvoisin; Copiii pădurii și Oul soarelui, de Elsa Beskow.

În încheiere, pe scurt despre alte cărți interesante pe care le puteți găsi la târg: la Didactica Publishing House vor apărea Mami, Mă vei mai iubi dacă…? și Am o surioară, de Eve Tharlet; Povestea celor trei vrăjitoare toante și Niște mâțe aiurite, de Simona Epure; la Corint Junior va apărea o carte ilustrată pentru copii ce pare simpatică, Aventurile lui Păienjenel, de Joe Popov, seria „Celor mai frumoase povești ilustrate” va fi completată de Poveștile Fraților Grimm, iar în colecția de romane pentru copii, „Aventură și mister”, va apărea volumul II al seriei Berlin, de Fabio Geda și Marco Magnone; Curtea Veche a pregătit două noi apariții editoriale pentru copii, o carte minunat ilustrată, De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?… și alte 10 întrebări fantastice, de Adina Rosetti și Cristiana Radu (autoarele au mai semnat împreună un alt volum pentru copii foarte bine primit, Domnișoara Poimâine și joaca de-a timpul), și un volum ilustrat realizat împreună cu popularul polițist, Marian Godină, În misiune cu Marian; la Humanitas Junior veți găsi o superbă ediție Alice în Țara Minunilor, cu ilustrațiile originale ale lui John Tenniel și în traducerea Antoanetei Ralian (în aceeași colecție au mai apărut Aventurile baronului Münchhausen, de Gottfried August Bürger, și Cele mai frumoase povești, de Charles Perrault, ambele cu ilustrațiile lui Gustave Doré) și un nou volum din seria pentru copii scrisă de Stephen și Lucy Hawking, George și codul indescifrabil; Polirom vine cu o ediție nouă din cartea clasică a lui Michael Ende, Povestea fără sfârșit; iar la Rao s-a reeditat (în ediție cartonată) 3 volume din seria „Mary Poppins” de P.L. Travers: Mary Poppins, Mary Poppins deschide ușa și Mary Poppins se întoarce.

După cum se vede, la Bookfest puteți alege între multe și diverse cărți pentru copii, cred că se găsește câte ceva pentru toate gusturile. Sper să vă fi fost de ajutor cu recomandările din acest articol și, dacă puteți, ar fi frumos să veniți chiar pe 1 iunie la Romexpo, va fi o zi gălăgioasă și agitată, dar plină de zâmbete și voie-bună.

The post Cărți pentru copii la Bookfest 2016 appeared first on Bookaholic.

De la cărți ilustrate la cărți cu jocuri și activități, cărți de popularizare a științei sau romane adaptate vârstei, oferta din care pot alege părinții și copiii e tot mai diversă de la an la an. Iată câteva recomandări de cărți pentru copii, proaspăt ieșite din tipar.

PanDa (imprintul pentru copii al Grupului Trei) vine cu o ofertă bogată de cărți ilustrate, cea mai așteptată fiind, probabil, Mog, pisicuța buclucașă ce a devenit virală pe net de Crăciun (Mog, pisica uitucă și Mog și bebelușul, de Judith Kerr). Alte cărți interesante sunt Domnul și Doamna Hormon și Mami nu mi-a spus, de Babette Cole, care-și propun să răspundă întrebărilor „rușinoase” pe care le pun copiii, dar și două voume ilustrate de Oliver Jeffers (unul dintre cei mai cunoscuți ilustratori contemporani), Înțepenit și Fred, prietenul imaginar (scrisă de Eoin Colfer).

La Litera Mică a apărut o carte ilustrată deosebit de interesantă, Henry și puterea imaginației, de Skye Byrne, cu ilustrații de Nic George. Cartea e interesantă atât ca poveste, dar, mai ales, datorită ilustrațiilor care combină desenul cu obiecte reale, ceea ce poate fi și un exercițiu util în dezvoltarea atenției copiiilor. Tot la Litera veți putea găsi o colecție de cărți de știință pentru copii, foarte bune ca auxiliare la programa școlară.

La Univers Enciclopedic Junior am găsit atât povești educative și amuzante, cât și cărți cu ilustrații foarte frumoase. Mi-a plăcut în mod deosebit Cleo, de Sassafras De Bruyn (o emoționată poveste despre singurătate și prietenie cu niște ilustrații absolut superbe) și Prima Monstrulina. Număratul oițelor e o prostie, de Joëlle Tourlonias și Markus Heitz. Tot aici veți mai găsi și două personaje simpatice foc: suricata Tafiti (Tafiti și călătoria la capătul lumii și Tafiti și Ciuf, purcelul zburător, de Julia Boehme) și vrăjitoarea Petronela (Petronela Piure-de-Mere. Care vrăjește și lipește, de Sabine Städing).

La Nemi (editura pentru copii a Grupului Nemira), vor apărea primele volume din două serii deopotrivă educative și amuzante: Bufnița care se temea de întuneric, de Jill Tomlinson, o minunată poveste despre maturizare și cunoaștere, și William Wenton și hoțul de luridium, de Bobbie Peers, un roman de aventuri, cu coduri, simboluri și roboței de tot felul, dar și două frumoase cărți ilustrate: De ce vă certați, Matei?, de Brigitte Weninger, și Alice în Țara Minunilor, ilustrată și adaptată de Emma Chichester Clark.

Că tot suntem la subiectul Alice în Țara Minunilor, veți găsi la târg mai multe versiuni ale poveștii lui Lewis Carroll: pe lângă cea adaptată de Emma Chichester Clark, la Humanitas veți da peste povestea integrală (în traducerea Antoanetei Ralian) cu ilustrațiile originale ale lui John Tenniel, la Litera veți găsi o Alice de colorat (după ilustrațiile aceluiași John Tenniel), iar la Univers Enciclopedic Junior, o adaptare făcută de Arnica Esterl și ilustrată de Marina Marinelli. Și pentru că abia a apărut și filmul, Alice în Țara din Oglindă se găsește într-o ediție frumoasă la Arthur (tradusă de Antoaneta Ralian și cu ilustrații de Irina Dobrescu).

Pe lângă numeroasele traduceri, de la Editura Arthur veți putea lua și noi cărți pentru copii semnate de autori români. Trei dintre noile apariții sunt volume câștigătoare ale Trofeului Arthur (Dosarul Popcorn, de Ana Rotea; Olguța și un bunic de milioane, de Alex Moldovan; Rostogol merge acasă, de Lavinia Braniște) și una este o antologie din colecția „Cărțile mele”, Uite cine vorbește, cu ilustrații de Irina Dobrescu și în care semnează mai mulți autori români (printre care Adina Popescu, Florin Bican, Ioana Nicolaie, Ioana Pârvulescu, Laura Grünberg, Lavinia Branişte, Radu Paraschivescu, Simona Popescu, Veronica D. Niculescu).

Aș vrea să închei recomandând o carte apărută la Booklet Fiction (o editură nouă și promițătoare): Tiger Lily, de Jodi Lynn, o repovestire modernă, plină de farmec și insolită, a lui Peter Pan. E o carte care se citește cu zâmbetul pe buze, potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulții care vor să regăsească lumea copilăriei și personajele îndrăgite, într-o altă ipostază.

Citește numărul 1 complet aici

Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se găsește la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde este distribuit gratuit participanților. Articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.

Ilustrație: Ana Preduș

The post Cărți faine și noi pentru copii appeared first on Bookaholic.

Primul număr Bookshake de la Bookfest apare, cum nu se poate mai potrivit, chiar pe 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului. Spun potrivit pentru că, nu-i așa?, în copilărie ne îndrăgostim de povești și prindem gustul cărților pentru totdeauna. Scriitorii (buni) sunt (mari) cititori (și ascultători), așa că nu se putea să nu întrebăm, tocmai astăzi, câțiva autori români de cărțile care le-au fost dragi în copilărie. Ce ne-au răspuns, citiți în rândurile de mai jos.

Veronica D. Niculescu

Îmi amintesc înainte de toate un volum gros și jerpelit cu poveștile Fraților Grimm, din care îmi citea mama înainte ca eu să învăț să citesc, traducând pe loc din germană în română. Și probabil că senzația aceea, de căldură și apropiere, precum și magia transformării paielor noaptea în fir de aur, o caut și-o tot caut și acum când citesc. Apoi, după atâtea cărți din casă, ale căror titluri le-aș putea înșira și ar fi plictisitor – deși ar putea smulge câte-un oftat ici și colo – a fost biblioteca de cartier, un ghem în capătul unei străduțe noi explorate într-o vară, unde am descoperit basmele rusești. Dar cărțile copilăriei sunt și astăzi, aici, fiindcă m-am reîndrăgostit în primăvara asta de Ispirescu. Recitiți Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, mai ales dacă aveți fire albe în cap. E despre noi, despre acum, despre timp, dispariții, distrugeri, despre păduri și orașe.

Simona Antonescu

Când bunicul ne-a citit din carte, pentru prima oară, că este de-ajuns să rosteşti repede Zânoverbinovincăslachin, şi o zână te aude şi-ţi sare în ajutor, de oriunde s-ar afla ea, atunci am ştiut că problemele mele au luat sfârşit.

Aveam amândoi 5-6 ani şi îl ajutam pe bunicul să-şi ducă la bun sfârşit cea mai importantă sarcină a sa de peste zi, anume să ne adoarmă pe noi după-amiază. Ne citea din Zânele din Valea Cerbului, iar noi nu adormeam niciodată, urmărind poveştile Peleşului cu inima strânsă ori repetându-ne la nesfârşit în gând formula magică descoperită în paginile cărţii: Zânoverbinovincăslachin.

Eram convinşi că funcţionează. Pe vremea aceea chiar funcţiona.

Când mă gândesc astăzi la cărţile copilăriei, una dintre imaginile care îmi apar cel mai des în minte este aceea a bunicului aţipit cu Zânele din Valea Cerbului deschisă pe piept, vegheat de o parte şi de cealaltă de noi amândoi. În timp ce el îşi făcea somnul, noi desfăceam încet în minte formula magică, cercetând-o pe toate părțile: Zâno Verbino, vin, că-s la chin.

Radu Niciporuc

Povestiri vânătorești de un autor din al cărui nume mi-a rămas în memorie doar apelativul Nicodim, astea mi le citea tata până într-a-ntîia, apoi a urmat un salt năucitor la Cei trei muschetari și Contele de Monte Cristo cu care am ajuns în adolescență! Au mai fost, desigur, și altele, dar nu mi le mai amintesc…

Camelia Carmen Cavadia

Cel care mi-a fermecat copilăria a fost bunicul care obișnuia să ne spună – mie și surorii mele – povești. Cel mai mult îmi plăceau cele adunate în cartea lui Petre Ispirescu. Când le termina pe acelea, bunicul inventa altele. Unele la fel de frumoase precum cele adunate în carte. Așa se face că mai târziu, când am putut să fac singură lucrul acesta, am citit povești din toate colțurile lumii. Seria de povești nemuritoare era cea mai uzată, cea mai jerpelită, dar situată la loc de cinste în mica bibliotecă pe care o aveam atunci. O altă carte pe care am iubit-o în copilărie a fost Cosette a lui Victor Hugo, celebrul fragment din Mizerabilii, carte care, atunci când am citit-o integral, mult mai târziu, a reușit să mă întoarcă în timp.

Lavinia Braniște

Îmi amintesc cu drag de multe cărți din copilărie: Habar n-am și Doctorul Aumădoare au fost dintre marile preferate, poate și pentru că arătau foarte bine, mari și colorate, cu copertă cartonată, erau genul de cărți de care trebuia să am grijă. Au mai fost Luna Betiluna și Dora Minodora, Baba Iarna intră-n sat și tot felul de cărticele cu câte o poezie ilustrată: Cățelușul șchiop, Zdreanță, Rapsodii de toamnă, Balada unui greier mic. Îmi amintesc și acum ilustrațiile sau câte un cuvânt ciudat pe care-l vedeam prima dată în cărțile astea: hasmațuchi, inaniție, bejanie…

Robert Șerban

Am avut norocul să fiu înconjurat de cărți încă de mititel. Iar cum părinții mei citeau, asta am făcut şi eu, printr-o sănătoasă mimetică. E adevărat că nu imediat după „Ana are mere” a urmat Anna Karenina, şi nici nu chiuleam cu orele ca să citesc Cuore-le (căci o făceam chiar în timpul lor!), dar îmi amintesc că, printr-a IV-a, după Crima de la etajul 31 a fost Crimă şi pedeapsă. Primii au fost, în clasa a V-a, Fraţii Jderi, iar după ei, rapid – Fraţii Karamazov. După Singur pe lume (eu neavând frați și tânjind nițel să intru în posesia unuia, măcar) am ales Singur printre poeţi. Lucrurile s-au complicat la lectura din Cei trei muschetari, căci în timpul ei s-au lansat, în Republica Socialistă România, „Cei trei R”. Adică, Recuperare, Recondiţionare, Refolosire. Şi, în loc să mă afund în povestea cu spadasini, mă „duelam” prin debaraua familiei cu sticle şi borcane goale, cu ziare îngălbenite şi alte „produse” folositoare economiei patriei noastre de atunci. Dar, iată, am biruit și, de mai bine de un sfert de veac, construim capitalismul românesc și piața de carte liberă.

Iulia Iordan

Copilăria mea s-a întâmplat în anii ‘80, undeva într-un sat unde cărțile ajungeau mai greu decât ciocolata. Prin urmare, cărțile mele preferate nu au fost multe. Mama era educatoare în sat și aveam astfel acces la toată programa preșcolară. Citeam tot ce îmi pica în mână, dar cel mai tare îmi plăceau volumele cu basme. Poveștile nemuritoare erau în top. Iar basmul meu preferat a fost și rămâne Măr și Păr. De altfel, l-am și inclus în selecția absolut subiectivă de povești vechi, Povești din calendar, publicată în 2015, la Editura Vellant. În afară de basme, aveam o atracție spre tot ce însemna carte despre natură. Atlasul botanic mi se părea fenomenal. Cel mai mult m-au influențat însă cărțile vii, adică bunica, bunicul și mama. Aveau un fel de a spune poveștile că mă teleportam instantaneu în alte lumi. Bunica, de exemplu, nu știa să citească, dar știa niște povești pe care nu le găseam în nicio carte și îmi plăceau la nebunie. Era un storyteller desăvârșit. Faptul că mi s-au spus multe povești de foarte devreme cred că a fost decisiv pentru a mă transforma într-un cititor înrăit din adolescență până în prezent. Citesc, citesc, citiți, citiți!

Citește numărul 1 complet aici

Bookshake este un cotidian editat de Bookaholic.ro și Florin Iaru, la inițiativa Centrului Ceh. Ziarul se găsește la Bookfest 2016 (1-5 iunie), la standul Bookshake (pavilionul 4), unde este distribuit gratuit participanților. Articolele vor putea fi citite și online pe bookaholic.ro.

Ilustrație: Ana Preduș

The post 7 scriitori români despre cărțile copilăriei lor appeared first on Bookaholic.

Nu e musai să fii părinte ca să știi de Winnie de Pooh, simpaticul ursuleț gălbior, în hăinuță roșie, naiv și puțin încet la minte, dar extrem de prietenos și statornic. Sigur l-ai văzut, din greșeală, într-un desen animat, în timp ce butonai telecomanda în căutarea serialului preferat sau pe ghiozdanul vreunui micuț, în plină stradă.

Winnie de Pooh există din 1924, când scriitorul britanic A. A. Milne a publicat un poem ce-l avea în centru pe simpaticul ursuleț, numit „Teddy Bear”, și a continuat să fie miezul unor drăguțe aventuri în cărțile sale de povești Winnie-the-Pooh (1926) și The House at Pooh Corner (1928), și în cartea lui David Benedictus, Return to the Hundred Acre Wood (2009), precum și în nenumărate producții de desene animate Walt Disney Productions, care are drepturile de licență încă din 1966.

Pentru că anul acesta se împlinesc 90 de ani de la nașterea personajului, a fost gândită o continuare a poveștii ce va fi publicată la începutul lui octombrie.

The Best Bear in All the World, cum se va numi cartea, va cuprinde patru povești, scrise de patru scriitori, ce vor avea ca noutate personajul Penguin, inspirat după o fotografie cu A. A. Milne și fiul său Christopher (Robin) Milne, ce ține în brațe o jucărie-pinguin.

Cu acest nou persoanj, Hundred Acre Wood – minunata pădure în care Winnie de Pooh și prietenii lui trăiesc aventură după aventură – devine puțin mai mare, iar Pooh, Piglet, Eeyore, Owl, Rabbit, Kanga, Roo și Tigger (personajele cărții lui Milne, inspirate de asemenea după jucăriile fiului său) se aleg cu un prieten în plus.

Surse foto: dailymail.co.uk, amazon.com, pinterest.com

The post Minunata lume a lui Winnie de Pooh se îmbogățește cu un prieten appeared first on Bookaholic.

În urmă cu aproape un an, apărea la editura Nemi prima carte din seria cu iepurașul Matei, „De ce vă certați, Matei?”, scrisă de Brigitte Weninger și ilustrată de Eve Tharlet. De atunci și până acum au fost publicate deja cinci volume (din totalul de 14 apărute în original) – celui anterior menționat i-au urmat Ajutor, Matei! O fantomă!, Crăciun fericit, Matei!, Matei o iubește pe mami și Paște fericit, Matei! -, toate adorabile, pline de umor și pățanii simpatice din care cei mici (cu vârsta peste 3 ani) pot trage numeroase povețe. Pentru că se apropie sărbătoarea Paștelui, m-am gândit să vă povestesc puțin despre aventurile iepurașului Matei, cine știe?, poate le veți dărui copiilor voștri cărticele cu pricina și vă veți petrece zilele libere ce vor veni în compania năzdrăvanului Matei.

Fiecare carte din această serie o aștept cu nerăbdare tocmai pentru că știu că voi avea parte de istorioare minunate, completate perfect de ilustrațiile lui Eve Tharlet, armonioase, calde, înțesate de detalii pe care întotdeauna le privesc îndelung (și pe care zău că mi le-aș pune pe pereți, să-mi facă zilele senine). Fie că vorbesc despre prietenie, altruism, curaj, creativitate, generozitate, respect, iubire, fie că ne amintesc de cât de importantă este familia și cei dragi din jurul nostru, cărțile care îl au protagonist pe iepurașul Matei sunt istețe, scrise într-un limbaj adecvat celor mici (și traduse la fel, de Cristina Nan), cu multe dialoguri și cu propoziții scurte, ce creează, împreună, un univers aparte. Unul pe care copiii îl vor îndrăgi pe loc și din care vor avea multe lucruri bune de învățat.

Mi se par potrivite atât formatul și designul volumelor, prietenoase și ușor de ținut în brațe și răsfoit, cu un corp de litere puțin mai mare decât cel obișnuit, pentru ca cei mici să poată citi singuri, cât și faptul că numele personajelor au fost adaptate pentru publicul român – de pildă, în original, pe iepurașul Matei îl cheamă Pauli, în traducerea în engleză este botezat Davy, dar în limba spaniolă este păstrat numele din engleză -, lucru care mi se pare foarte important pentru ca cei mici să poată empatiza cu ele, să le simtă aproape de lumea lor, și nu străine.

În fiecare carte din serie, tiparul este, în linii mari, același: Matei se află într-o situație neplăcută ori pur și simplu inedită – i se întâmplă ceva sau face o năzbâtie, de cele mai multe ori -, caută o rezolvare sau altcineva îl ajută să găsească o soluție, situația neplăcută este depășită și Matei (uneori împreună cu frații săi și părinții) ajunge la o concluzie frumoasă cu privire la întâmplarea respectivă, reușește să încheie aventura cu zâmbetul sub mustăți. Așa că, fie că-ți propui asta sau nu, Matei te binedispune de fiecare dată. Haideți să vedem, pe scurt, cum face acest lucru în volumele apărute până acum la Nemi.

Pentru că este ultimul tradus și publicat, dar și pentru că este de sezon, voi începe cu Paște fericit, Matei!, care se petrece chiar cu o zi înainte de această sărbătoare. Dan, fratele mai mare al lui Matei, intră în scenă cu o veste nemaipomenită: există un Iepuraș de Paște care le aduce oamenilor, în coșulețul său, ouă frumos colorate și mici cadouri. Mai mult decât atât, el locuiește chiar în pădurea lor. Deși Tatăl Iepure nu știe de existența acestui iepuraș special, Matei și frații săi (Dan, Luca, Ana și Irina) decid să pornească imediat în căutarea lui, pentru a-l ruga să le aducă și lor ouă vopsite și cadouri. Sigur că Iepurașul este de negăsit, așa că frații lui Matei se întorc, dezamăgiți, acasă. Nu și Matei, căruia îi vine o idee fantastică. În final, nu numai că își bucură frații și le arată astfel celor mici cât de frumos este să fii generos, dar este și răsplătit pentru faptele sale bune.

Continuu cu Matei o iubește pe mami, volum apărut acum o lună și jumătate, care are loc cu puțin timp înainte de Ziua Mamei. Matei întârzie la masă, dă buzna în vizuină peste familia sa, care tocmai savura o tocană de morcovi, și le întrerupe nepoliticos prânzul. Mama Iepure se supără pe el, așa că năzdrăvanul iepuraș găsește o modalitate de a-și îndrepta greșelile taman de 8 martie, plănuind să-i facă cel mai frumos cadou. Se sfătuiește îndelung cu frații săi în ceea ce privește surpriza pentru mama lor, până când ajunge la concluzia că cel mai deosebit dar (și cel mai la îndemână) ar fi cinci iepurași cuminți. Ușor de zis, greu de făcut. Au puțin timp la dispoziție pentru a învăța bunele maniere și a-și face mama fericită. Se folosesc de colecția de cărți a tatei (o subtilă și faină aluzie la valoarea cărților), unde găsesc volumul Iepurele bine-crescut, din care fratele mai mare le va citi, iar ei vor exersa bunele maniere. Aventura începe. Și, curând, vor realiza că mai au nevoie de câteva detalii pentru a organiza un prânz minunat de Ziua Mamei. Totul se termină în note senine, nu vă îngrijorați.

Crăciun fericit, Matei! nu este chiar o lectură de primăvară, dar vă asigur că este o comoară de ținut aproape. Familia Iepure este surprinsă în preajma Crăciunului, în vizuina lor călduroasă, chiar după ce tatăl Iepure le-a povestit copiilor despre Moș Crăciun. Cei mici rețin din istoriile tatălui că lui Moș Crăciun îi place să fim buni, să ne ajutăm unii pe alții, să împărțim lucrurile cu cei din jur, să fim atenți și iubitori. Iar Matei va avea ocaziile perfecte să aplice toate aceste povețe chiar a doua zi, când rămâne singur acasă și observă că animalele din pădure au nevoie de ajutorul său. Singura problemă e că, dăruind încontinuu din proviziile de mâncare ale familiei sale, aproape golește cămara. Se va afla într-o situație de criză. Aici este punctul în care atât Matei, cât și frații săi, învață că sărbătoarea Crăciunului are un spirit aparte, că farmecul acesteia nu este dat de Moș Crăciun, ci de fiecare dintre ei.

Rămași singuri acasă, Matei și frații săi s-au jucat Aruncă Iepurașul, Război cu perne și Loteria de frunze, au mâncat toate gustările pregătite de mama lor și au băut tot sucul de zmeură. Una peste alta, s-au distrat pe cinste în lipsa părinților care plecaseră în oraș. S-au dus singuri la culcare când au obosit. Totul părea perfect. Asta până când Ana, sora lui Matei, s-a ridicat din pat, albă ca varul, strigând după ajutor. Văzuse la geam o fantomă. N-a lipsit mult până când toți copiii s-au trezit și s-au îngrămădit în patul lui Luca, speriați. Unica soluție pentru a mai putea dormi în noaptea aceea era să se simtă protejați, să știe că fantoma nu se va încumeta să intre în vizuina lor. Curajos, Matei a pus la cale un plan năstrușnic care – da, ați ghicit – a funcționat. Care a fost acesta și ce părere au avut părinții, la întoarcerea acasă, vă las să decoperiți pe cont propriu în volumul Ajutor, Matei! O fantomă!

Prima carte apărută în seria aventurilor iepurașului Matei, De ce vă certați, Matei?, este una dintre cele mai simpatice povești despre prietenie. Într-o zi de vară, Matei și Edi se jucau pe malul unui râu. La un moment dat, fiecare a decis să construiască ce se pricepe cel mai bine: Edi un baraj de apă, iar Matei o barcă numai bună pentru a fi lansată. Din păcate însă, barajul cedează, iar barca este luată de curentul de apă. Matei se supără strașnic pe prietenul său atât pentru că nu a făcut barajul suficient de puternic, cât și pentru că acesta îi jignește bărcuța pierdută. De aici și până la o luptă între cei doi, nu va mai fi decât un pas. Furioși, rup prietenia de durată care îi lega și o iau pe drumuri separate. Vor realiza amândoi că nu e deloc distractiv să te joci singur. Și vor găsi puterea să ierte și să se împace.

Sper că vă va încânta și pe voi seria aventurilor iepurașului Matei. Eu vă mărturisesc că abia o aștept pe următoarea.

Cumpără cărțile din librăria online Cărturești! Le găsești aici (click pe titluri): De ce vă certați, Matei?, Ajutor, Matei! O fantomă!, Crăciun fericit, Matei!, Matei o iubește pe mami și Paște fericit, Matei!

The post Aventurile iepurașului Matei – o serie de cărți încântătoare la Nemi appeared first on Bookaholic.

Nu cred că există carte pentru copii care să nu se potrivească şi adulţilor. Ce ar trebui să fie poveştile dacă nu nişte călătorii extraordinare care să ne poarte dincolo de orice graniţe? Val şi Cetatea Sufletelor, de Ana Alfianu, reuşeşte să strecoare în inimile celor mici şi mari deopotrivă atât spiritul de aventură, cât şi covârşitoarele emoţii care dau năvală în sufletele noastre încă de la cele mai fragede vârste.

Despre Ana Alfianu trebuie să ştiţi că s-a născut în 1979 la Brașov, unde a urmat şi cursurile liceului de artă. A absolvit Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, cu o licenţă în arte plastice și decorative, specializarea conservare–restaurare, şi a lucrat vreme de câţiva ani ca restaurator și grafician la Muzeul Judeţean din Târgu Mureș. Între 2006 şi 2007 a urmat cursuri de teatru, film și artă în Statele Unite. Val și Cetatea Sufletelor a apărut în 2017 la Humanitas, a devenit bestseller la Bookfest şi este prima poveste pe care a Ana Alfianu scris-o și a ilustrat-o.

Așa că aveţi acum prilejul de a descoperi una dintre cele mai frumoase cărţi de literatură pentru copii autohtonă din ultima vreme. Înţelepciunea şi morala poveştii amintesc de agilitatea unor scriitori faimoşi pentru copii precum Michael Ende sau Nikolai Nosov.

Nu dispariţia bunicului, ci dorul lui Val şi dorinţa de a-l regăsi pe acesta, acolo unde află că a plecat, în Cetatea Sufletelor, reprezintă subiectul principal al volumului. Şi ce călătorie extraordinară se aşterne în faţa micului explorator care ştie să jongleze, de mână cu naratorul, un subiect de o fragilitate înduioşătoare. Val este un frate mai îndepărtat al Micului Prinţ, un temerar care aminteşte de Alice, de Nils Holgersson, de micul Habarnam şi de orice alt personaj neînfricat din istoria literaturii pentru copii.

Despre cum se risipeşte durerea, Ana Alfianu ştie să scrie cu o voce blândă, de copil şi de înţelept în etate deopotrivă, ca şi cum două voci pline de empatie ar şti să se ascundă sub carapacea unei atoateştiutoare ţestoase pe nume Malila sau în spatele unor pilde istorisite subacvatic de un peşte albastru:

„Uite, de pildă, eu sunt mâhnit deoarece în urmă cu câteva zile, cel mai bun prieten al meu a fost prins în năvodul unui pescar şi a dispărut pentru totdeauna. Ştiu că n-am să-l mai văd niciodată. Astfel de lucruri nu-s neobişnuite pe aici, ni se spune de mici să ne înarmăm cu tărie sufletească, deoarece vom pierde mereu pe cineva drag, cu toate astea, niciodată nimeni nu este cu totul pregătit sau nepăsător. Întotdeauna ne doare, şi atunci venim cât putem de repede la Ela şi ea ne mângâie aşa cum poate, cu câte o poveste. Nu ştiu să vă explic exact cum funcţionează asta. Nici să vă spun cum anume se risipeşte durerea. Pur şi simplu, după ce ascultăm povestea, ne dăm seama că respirăm mai în voie”.

Drumul înaintează cu ajutorul poveştilor folosite pe post de combustibil magic, pulbere fermecată care îl ajută pe Val să treacă de la un tărâm la altul, tot aşa cum noi, în viaţă, călătorim cu ajutorul poveştilor pe care ni le spunem sau pe care le ascultăm.

Val şi Cetatea Sufletelor este o carte despre prietenie, despre înţelepciunea cuvintelor, despre puterea noastră de a merge mai departe şi despre amintirea cu drag şi dor a celor pe care nu-i vom uita niciodată. Este o carte plină de personaje şi locuri neobişnuite, care de care mai pregătite să stârnească şi să hrănească imaginaţia celor mici, dar şi a celor mari. Este o carte care, precum oraşul care „citeşte visele”, ştie să meargă alături de noi, pas cu pas:

„Şi dacă azi cei mai mulţi dintre noi visează la malul însorit al unui lac de munte, oraşul se îndreaptă într-acolo. Dacă mâine oamenii sunt însetaţi de verdeaţa unor lunci înţesate de păsări, oraşul ne poartă spre o asemenea luncă. Toată lumea ajunge unde vrea să ajungă. Acum nimeni nu mai este nerăbdător, pentru că visele fiecăruia sunt de fapt, pe rând, visele tuturor”.

Întocmai cum această poveste este pe rând, pagină cu pagină, povestea tuturor.

The post „Val şi Cetatea Sufletelor”, de Ana Alfianu – cartea celor mici şi cartea celor mari appeared first on Bookaholic.

Nu se putea să treacă vara fără să facem și o listă de cărți pentru copii. În ultima vreme apar tot mai multe cărți pentru copii (și traduceri, și cărți scrise de autori români), iar poveștile sunt tot mai diverse și mai interesante. E atât de diversificată oferta încât acum nu se mai pune problema că nu ai ce cumpăra, ci ce să alegi mai întâi.

Am citit în ultima perioadă mai multe cărți pentru copii și, mai jos, am scris câteva cuvinte pentru fiecare dintre ele. Ca să fie mai ușor pentru părinți sau pentru cei care vor să ofere cărți cadou copiilor, am pus la fiecare și o vârstă recomandată.

Rostogol păzește pepenii, de Lavinia Braniște (il. Andrei Măceșanu), 6+

După Rostogol merge acasă, Lavinia Braniște continuă seria cărților pentru copii cu Rostogol păzește pepenii, volum în care regăsim câteva dintre personajele din primul volum, dar cunoaștem și câteva noi: vulpoiul Socott, bursucul Ulric (proful de franceză), Mototol, Nănămol și Staniol (trei purceluși leneși, frați cu Rostogol), Turnesol (cel mai stresat purceluș, frate cu Rostogol și fost elev al bursucului Ulric), bărzoiul Zdrell (cel care o însoțise pe barza Flavia atunci când îl adusese pe acesta la mama lui în primul volum), ciuful Otto (un fel de bufniță, agent secret de supraveghere peste Ciuliniș) și cățelul Bobus, păzitorul pepenilor.

Dialogurile și personajele sunt tare amuzante și dinamice, ironiile lor atingând de multe ori aspecte ale vieții contemporane care vor smulge zâmbete, mai ales celor mari (să nu-mi spuneți că și voi aveați impresia că literatura pentru copii e doar pentru copii). Iar ilustrațiile lui Andrei Măceșanu completează minunat povestea Laviniei Braniște. În caz că nu ați bifat-o, vă recomand și prima carte din serie, Rostogol merge acasă. Eu deja aștept cu nerăbdare aventura cu numărul 3.

Casa Heap, de Edvard Carey (trad. Mihaela Ghiță; il. Edvard Carey), 14+

Un fel de gotic pentru copii, o combinație între Familia Adams și un roman dickensian, Casa Heap este o poveste victoriană plină de umor (puțin cam negru, ce-i drept, dar savuros). Romanul este primul dintr-o trilogie (Trilogia Iremonger) și are și ilustrații realizate de autor. Clanul Iremongerilor este o adunătură pestriță și pitorească, o mare familie ce trăiește într-un conac aflat în mijlocul unei mări de… gunoaie.

Personajul principal, Clod, este un băiat sfrijit și aparent insignifiant pentru restul familiei sale (cum sunt mulți acum în romanele pentru copii), dar care are un dar neobișnuit și care-l bagă în tot felul de încurcături: poate auzi obiectele vorbind. Dincolo de aventurile prin care trece Clod, cartea este foarte interesantă prin galeria de personaje a familiei sale și prin imaginarul gotic absolut fabulos.

Regatul lui Kensuke, de Michael Morpurgo (trad. Mihaela Buruiană), 9+

Eu sunt iremediabil îndrăgostită de cărțile lui Michael Morpurgo și mi se pare unul dintre cei mai talentați povestitori contemporani. Morpurgo are un stil aparte de a te învălui într-o poveste și de a face ca trecutul să fie parte din prezent, un stil care te cucerește fără să-ți dai seama. „Făceam ce făceau oamenii în basme. Plecam în căutare de aventuri”, spune Michael, protagonistul din Regatul lui Kensuke și fix asta e ceea ce găsești în roman: aventură și o întoarcere la cele mai adânci rădăcini ale literaturii în general, la nevoia noastră de povești.

Un fel de Robinson modern, Michael, plecat într-o aventură pe mare cu părinții săi, este aruncat peste bord în timpul unei furtuni și ajunge pe o insulă pe care o crede pustie. Retras pe aceeași insulă cu zeci de ani în urmă, din dezamăgire, durere și dorința de a se retrage din lume, Kensuke ajunge să-l salveze pe Michael în mai multe rânduri, sfârșind prin a se împrieteni cu el, a-l învăța să supraviețuiască și, apoi, prin a-i spune povestea sa. O poveste despre supraviețuire, frumusețe, artă, natură, dar și durere, război, tristețe. Este o carte deosebit de frumoasă, de tristă și de optimistă în același timp.

O vară cu Isidor, de Veronica D. Niculescu (il. Radu Răileanu), 10+

Prima carte pentru copii a Veronicăi D. Niculescu, O vară cu Isidor este o poveste frumoasă, emoționantă și puțin tristă despre prietenie, libertate și curaj. Prietenia dintre o fetiță de 13 ani și un condor aproape bătrân este scrisă cu multă sensibilitate și cu multă iubire pentru păsări, pentru animale, pentru flori, pentru copii, pentru toate lucrurile mici și importante pe care foarte rar încercăm să le cunoaștem și să le apreciem pentru ceea ce sunt. Ca și numele științific al condorului – Vultur gryphus, o combinație între un animal real și unul imaginar –, și povestea Veronicăi pendulează între realitate și fabulos, cu ancore bine ancorate în Bucureștiul zilelor noastre, dar și în spațiul mai puțin îngrădit al fabulosului.

E o poveste despre cuști mici și vise mari, despre inocență și maturizare, o aventură lină și profundă în același timp, care te poartă pe aripile ei din București și Sinaia până departe, pe crestele încărcate de zăpadă ale Anzilor, locul de unde-și ia zborul condorul andin.

„Au fost odată-n Munții D´Or
mama condor, tata condor.
Trăiau pe creasta crestelor,
zburau în spuma norilor,
mâncau doar mușchi de căprior,
sorbeau din roua zorilor.”

Vraja Dorințelor, de Chris Colfer (trad. Mihaela Doagă; il. Brandon Dorman), 9+

Scrisă de un tânăr actor și regizor de la Hollywood (atât de tânăr încât e imposibil să nu nască mici invidii pentru talentul său), Vraja Dorințelor este ivită direct din imaginarul industriei de film americane și din poveștile Fraților Grimm. Ideea de la care pornește seria este foarte simplă și ofertantă în același timp: le propune copiilor să privească basmele copilăriei într-o altă manieră și să le reinterpreteze. În plus, cartea este foarte amuzantă și se citește repede și cu plăcere.

Alex și Connor, protagoniștii cărții, sunt doi frați (Alex e fata, Connor e băiatul) care primesc în dar o carte magică pe care nu doar o citești, ci o și… trăiești. Atunci când e deschisă, cartea te lasă să intri efectiv în lumea basmelor unde te întâlnești cu toate personajele de poveste (de la Albă-ca-Zăpada, la Scufița Roșie, Rapunzel, Frumoasa Adormită, Jack, cel cu vrejul de fasole, Vânătorul și alte creaturi fabuloase, cum ar fi căpcăuni, troli, Haita Lupilor cei Răi, spiriduși, zâne etc.) și poți lua parte la tot felul de aventuri alături de ei. În încercarea de a găsi o soluție ca să ajungă înapoi în lumea reală, Alex și Connor străbat tot Tărâmul Poveștilor (iar cartea are o minunată hartă pe care este desenat întregul ținut) și au parte de cea mai frumoasă aventură în care și-ar dori orice copil să intre: devin personaje în lumea basmelor.

Marele Uriaș Prietenos, de Roald Dahl (trad. Alexandra Columban, il. Quentin Blake), 6+

Tradusă pentru prima oară în limba română ca Uriașul Bun și Prietenos, cartea lui Roald Dahl a fost prima care în copilărie nu m-a lăsat să dorm până nu am terminat-o. Pentru mine MUP a fost la început UPB și chiar și acum mi-e greu să-i spun altfel, iar povestea uriașului care refuza să mănânce oameni, preferând, în schimb, o scârboșenie de legumă botezată „castracurcuvete”, o recitesc mereu cu plăcere.

De la prietenia care se leagă între uriașul care colecționa vise pe care să le sufle în urechile copiilor adormiți și micuța Sophie, până la minunatele cuvinte pocite pe care le inventează MUP în dialogurile lor – cum ar fi: „savuminaticios”, „redundicol”, „clipofâsâit”, „catastrofos”, „sclifoclăbucel”, „zmeurabilos” –, cartea este o încântare de la un capăt la celălalt. Și, ca multe dintre cărțile lui Roald Dahl, și aceasta este ilustrată de Quentin Blake.

Copacul minciunilor, de Frances Hardinge (trad. Ioana Văcărescu), 12+

Tot un roman victorian gotic este și Copacul minciunilor de Frances Hardinge, o carte care a cunoscut un succes deosebit încă de la apariție, primind și un mare premiu – Costa Book Award (2015). Cu acțiunea plasată la finalul secolului XIX, într-o perioadă în care femeile erau încă considerate ființe cu o inteligență inferioară, iar bărbații purtau discuții interminabile pentru a afla dacă omul a fost creat de Dumnezeu sau, așa cum a zis un oarecare Darwin, a evoluat din maimuță, romanul o are ca protagonistă pe Faith Sunderly, fata unui pastor pasionat de științele naturii.

Romanul are o galerie de personaje foarte bine realizate, care mai de care mai pitorești și mai complexe, și este o lectură interesantă pentru copii, mai ales datorită faptului că este un foarte bun roman istoric și de atmosferă. Iar fundalul gotic și misterele ce înconjoară acest copac al minciunilor fac lectura cu atât mai antrenantă. Relicve, credință, fotografie, știință, moravuri victoriene, mister, crimă, suspans – e un roman cu de toate, potrivit pentru copii de peste 12 ani și adolescenți.

Petronela Piure-de-Mere care vrăjește și lipește, de Sabine Ständing (trad. Ștefania Dragomirescu; il. SaBine Büchner), 7+

Petronela Piure-de-Mere este o vrăjitoare de pom, mai exact, o vrăjitoare de măr, și chiar și mai exact o vrăjitoare de măr din sortimentul „Bujori de iarnă vărgați”. Trăiește, cum altfel?, într-un măr (adică chiar în fruct, nu doar în pomul măr), care crește în curtea unei mori părăsite. Este o vrăjitoare ocrotitoare a grădinii – adică are grijă să doftoricească toate plantele și animalele din grădina în care se află mărul ei. Prietenii săi cei mai buni sunt o rădașcă pe nume Lucius, ce are rol de sfătuitor și vehicul de transport, și omuleții de măr: Moț-de-Castravete, Colț-de-Sparanghel, Nap-de-Apă, Vestă-de-Morcovi și Gât-de-Fasole.

Viața ei tihnită din grădina părăsită unde locuia alături de prieteni este tulburată de sosirea unei familii cu doi copii care încep, evident, să-și bage nasul peste tot și să-i tulbure liniștea. Motiv pentru care Petronela se vede obligată să ia măsuri care o bagă, și pe ea, și pe copii, într-o grămadă de buclucuri. Mi s-a părut simpatică Petronela și tot universul construit în jurul ei, iar o anumită imagine mi-a plăcut în mod deosebit: „pentru Petronela nimic nu era mai încântător iarna decât să stea pe canapea, să citească o carte bună și să bea un păhărel din lichiorul de porumbe făcut chiar de ea”.

Ordinul iepurilor regali, de Simon și Santa Montefiore (trad. Luminița Gavrilă; il. Kate Hindley), 7+

Prima carte scrisă împreună de soții Montefiore (Simon, autor de cărți și romane istorice, iar Santa, autoare de cărți romantice) este o lectură ușurică și deloc pretențioasă. Drept să spun, pe Santa nu am citit-o, dar pe Simon Sebag Montefiore de multe ori și cu multă plăcere, și îndrăznesc să cred că în Ordinul iepurilor regali e scrisă mai mult de Santa decât de Simon. Însă e o carte de copii, iar copiii au nevoie și de lecturi nepretențioase, care să-i relaxeze, iar ideea ordinului regal al iepurilor care de sute de ani sunt păzitorii Coroanei Britanice e foarte frumoasă și atrăgătoare.

Cartea începe cu o imagine foarte frumoasă, care pe mine m-a cucerit instantaneu: „Într-o vizuină adâncă și întunecată de la marginea pădurii, Horatio, bătrânul iepuroi cenușiu, a auzit un foșnet de frunze și lipăit de lăbuțe. A pus cartea jos, a ciulit urechile și s-a îndreptat de spate în fotoliul său mare și jerpelit, unde stătea să se încălzească în fața focului”. E o poveste clasică, cu un erou care pleacă de acasă pentru a rezolva o situație de criză, doar că aventura mitică este combinată cu tot felul de detalii realiste contemporane legate de viața la Palatul Buckingham.

Hobbitul, de J.R.R. Tolkien (trad. Irina Horea și Ion Horea; il. Jemima Catlin), 9+

Ultima, dar nu cea de pe urmă, este o carte pentru copiii de toate vârstele, o carte cunoscută de mulți, dar, așa cum se întâmplă cu cărțile cunoscute de mulți, citită de puțini. Hobbitul, de J.R.R. Tolkien, este o poveste minunată care ar trebui citită independent de filmul care a făcut-o celebră.

„A fost odată un hobbit care locuia într-o gaură în pământ” este unul dintre cele mai frumoase începuturi de poveste, la auzul căruia mulți nostalgici zâmbesc involuntar. În limba română avem chiar două traduceri în care ne putem bucura de această poveste: una mai veche, mai clasică, cu un limbaj puțin mai învechit, dar plin de savoare, a Catincăi Ralea (cu versuri în traducerea lui Leon D. Levițchi), și una mai modernă, a Irinei Horea (cu versuri traduse de Ion Horea). Ambele sunt foarte frumoase, iar pentru copii există chiar și o versiune ilustrată (de Jemima Catlin). Imagini din universul ficțional al lui Tolkien fac parte acum din mentalitatea noastră colectivă, însă imaginile pălesc alături de geniul literar al lui Tolkien. Așadar, tuturor copiilor, mici și mari, care au crezut că e suficient să se uite la film, le recomand să-și facă timp, vara asta sau oricând, să-l citească pe Tolkien.

Cumpără cărțile (click pe titluri) din librăria online Cărturești!

The post 10 cărți pentru copii de citit în vacanța mare appeared first on Bookaholic.

Deja de la lună la lună piața de carte pentru copii adună tot mai multe titluri interesante pe diferite subiecte. Mai jos, am adunat mai multe cărți ilustrate pentru copii ce au ca subiect animalele și viața lor. Pentru a fi de ajutor părinților și celor interesați să cumpere astfel de cărți, am încercat să le descriu cât mai eficient și am pus la fiecare vârsta recomandată. Evident, este vorba de o recomandare (ce ia în calcul stilul ilustrațiilor și dificultatea informațiilor din fiecare carte), fiecare este liber să țină sau nu cont de ea, în funcție de preferințele și interesele copilului. În lunile următoare, voi mai face astfel de articole cu cărți pentru copii plecând de la alte tematici.

Unde locuiesc animalele, de Anne Moller  (2+)

Unde locuiesc animalele, scrisă și ilustrată de Anne Moller, este prima carte dintr-o serie nouă, „Cum? Din ce cauză? De ce?”, realizată pentru a veni în întâmpinarea întrebărilor pe care le pun copiii de îndată ce încep să vorbească și să cunoască lumea înconjurătoare. Într-un format mic, cu pagini groase și cu clapete, cartea le prezintă copiilor în ilustrații realiste lumea înconjurătoare prin perspectiva locuirii.

Textele sunt menite să le dea informații părinților atunci când „citesc” împreună cu cei mici cartea. Cine locuiește într-o casă? De ce își fac cuib păsările? Unde locuiește veverița? Cine se ascunde sub pământ? Unde locuiesc albinele? Unde se ascund animalele? Ce animale își cară casa după ele? Capitolele sunt formulate sub forma unor întrebări, iar ilustrațiile sunt simple și sugestive.

Colecția este recomandată copiilor între 2 și 4 ani și e făcută special să reziste la răsfoiri dese și încercări de a rupe paginile (părinții știu la ce mă refer).

Lumea animalelor, text Ruth Martin, il. Allan Sanders (3+)

O mică enciclopedie pentru copii, Lumea animalelor are 16 pagini duble care prezintă diferite animale în mediile lor specifice de viață: în apartament, la fermă, în junglă, în deșert sau la poli, în savane sau oceane și chiar animale pe care le găsești la zoo. Este un board book cu clapete, adică are pagini dintr-un carton foarte tare, ce nu poate fi rupt sau ronțăit (prea repede) de cei mici. Ilustrațiile sunt clasice și destul de realiste, iar textele scurte (completate de diferite informații scrise pe clapetele care se pot ridica). Informația nu este expusă doar în căsuțele de text, sunt și tot felul de mici joculețe (întrebări, scurte remarci umoristice) care să facă textul mai interesant și mai ușor de înțeles pentru copii. Eu zic că e potrivit pentru copii mai mari de 3 ani, care știu deja să vorbească și sunt curioși să afle totul despre lumea pe care o văd și nu numai.

Mică enciclopedie: Păsări din pădure și cântecele lor și Păsări din grădină și cântecele lor, de Andrea Pinnington și Caz Buckingham (5+)

Cele două cărți cu înregistrări merg foarte bine să fie luate împreună pentru că se completează de minune. Fiecare are câte 24 de pagini, iar pe fiecare pagină dublă este prezentată o pasăre anume. Pe o parte sunt denumirea și informații despre ea, despre cântecul său, despre mediul de viață, hrană, reproducere, diferențe între mascul și femelă și, pe cealaltă, o imagine realistă cu pasărea în mediul său specific și un scurt „Știați că”. În partea dreaptă a cărților se află o cutiuță muzicală cu miniaturi ale fiecărei păsări, iar, la apăsare, este reprodus cântecul lor din natură. Reproducerile sunt absolut minunate și ambele cărți dau dependență atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Eu am pus recomandarea de vârstă 5+, dar sunt convinsă că ambele cărți vor fi o încântare pentru copiii de orice vârstă.

Autobuzul magic: În adâncul oceanului, de Joanna Cole, il.  Bruce Degen (4+)

Seria „Autobuzul magic” este una dintre cele mai de succes serii de popularizare a științei pentru copii. Ideea este simplă și incitantă pentru copii: clasa de elevi a domnișoarei Frizzle (literal numită „o profesoară trăsnită”) își completează informațiile despre ocean primite la ora de științe cu o plimbare făcută chiar în adâncul oceanului cu un autobuz magic. Dincolo de „magie”, cartea conține informații interesante și documentate despre viața animalelor marine, iar totul pare mai ușor de înțeles și memorat fiind „ambalat” într-o poveste cu suspans.

Copiii explorează oceanul la diferite adâncimi, aflând care sunt peștii care trăiesc acolo, vizitează recifele de corali, află de ce se formează valuri la țărm și cunosc diferitele tipuri de animale marine: scoici, moluște, homari, melci de mare, rechini (mai multe specii), pești de pe fundul oceanului (pește lanternă, pește undițar, pește secure etc.), crabi, creveți, corali, caracatițe, languste, balene, delfini…

Este recomandată celor peste 4 ani, dar nu e genul de carte pe care un copil s-o citească singur. Eu aș fi zis că e pentru copii de peste 6 ani ca informație, însă ilustrațiile sunt pentru copii ceva mai mici, așa că, cu puțin ajutor, micii exploratori pot să-și înceapă aventura descoperirii de la 4 ani încolo.

Pui de animale uimitori și Călătoriile uimitoare ale animalelor, de Chris Packham, il. Jason Cockroft (5+)

Cu ilustrații sugestive, făcute în culori pastelate, cele două cărți scrise de Chris Packham și ilustrate de Jason Cockroft prezintă detalii despre viața animalelor într-un mod prietenos și interesant pentru cei mici. În primul rând, povestirea este punctată de tot felul de întrebări menite să țină treaz interesul copiilor, iar în al doilea, autorul face mereu comparații între elemente familiare din viața copiilor cu alte elemente din lumea animală (pentru o înțelegere mai ușoară). În plus, ilustrațiile cu animale sunt completate de cele cu copii care observă lumea naturală, tot într-un efort de identificare al celor mici și de implicare. Subtil, sunt strecurate și informații despre încălzirea globală, dispariția anumitor specii și schimbările pe care le suferă mediul înconjurător (ecologiștii se cresc de mici).

Cărțile au ilustrații mari, de detaliu, nu de perspectivă, adică animalele și puii lor sunt prezentate mare în prim-plan și mai este adăugat câte un detaliu din mediul lor de viață (o creangă de copac, apă, iarbă etc.), iar informațiile sunt succinte și de sinteză, scrise cu font mare și bolduit, așa că ar putea fi folosite și ca exerciții de citit pentru copiii care au învățat să buchisească literele.

Cea mai frumoasă carte despre viețuitoare, de Eleonora Barsotti, il. Maria Mantovani, Gaia Masoni, Maria Di Lorenzo (7+)

Organizată atât pe tematici largi (Ce fac animalele primăvara, vara, toamna, iarna; Parfumul florilor, Strategii de supraviețuire în sezonul rece; Viața arborilor, Iarna la fereastră, Habitate de cutreierat etc), cât și în capitole dedicate unui singur animal în parte (vrabia, iepurele, cerbul, nevăstuica, ariciul, albinele, veverița, vulpea, rața, bufnița, cârtița, liliacul, nevăstuica, păienjenii, broaștele, mierla, melci, pițigoiul etc), cartea (subintitulată „Ghidul micului naturalist”) oferă informații substanțiale despre lumea viețuitoarelor prezentate, alături de ilustrații realiste din mediul lor specific de viață. E, de fapt, un fel de atlas zoologic mai restrâns, cu ilustrații realiste în loc de fotografii.

Recomandarea editurii este 4-7 ani, eu am pus 7+ pentru că mi se pare că textul se adresează copiilor care încep deja să învețe. Însă ilustrațiile sunt potrivite și pentru copii mai mici care, cu puțin ajutor din partea părinților, se pot descurca și ei.

Cărțile cu animale ale lui Susanne Riha (Minunata lume a păsărilor, Un an în grădina mea, Vino cu noi în pădure) (7+)

Susanne Riha este o autoare germană de cărți pentru copii, iar la Univers Enciclopedic Junior au apărut mai multe cărți scrise și ilustrate de ea, care au ca subiect animalele și lumea lor. Cărțile sunt pline de informații utile și interesante despre lumea animalelor și a păsărilor privită din diferite unghiuri: lunile anului, cu schimbările aduse de climă și de vegetație, viața păsărilor în natură sau viața animalelor și a plantelor de-a lungul anului.

Ilustrațiile sunt clasice, realiste, viu colorate și bogate în detalii, iar informațiile sunt sintetice și la obiect. Nu sunt prea multe, ca să plictisească, dar suficiente ca să ofere o imagine de ansamblu și să le facă poftă copiilor să afle mai multe și chiar să exploreze natura pentru a verifica ce au găsit în cărți.

Mie mi se par potrivite pentru copii peste 7 ani, deși, ca imagine, ar putea fi utile și copiilor mai mici.

Seria cu animale a lui Jill Tomlinson, il. Paul Howard (Bufnița care se temea de întuneric, Gorila care voia să se facă mare, Pinguinul care voia să afle mai multe, Pisicuța care voia să ajungă acasă, Găina care nu voia să renunțe, Vidra care voia să știe tot) (7+)

Seria cu animale a lui Jill Tomlinson face parte din categoria cărților numite „early readers”, adică primele cărți pe care copiii pot începe să le citească singuri, făcând legătura între cărțile ilustrate (puțin text, multe ilustrații) și romanele pentru copii (de obicei doar text). Cărțile „early readers” au și text, și ilustrații (de obicei, alb-negru), sunt scrise în capitole scurte, fiecare cu o poveste și o morală proprie, și au un font suficient de mare pentru a fi citit cu ușurință de copii, dar mai mic decât cel folosit la cărțile ilustrate.

Cărțile lui Jill Tomlinson, 6 la număr, sunt cărți clasice, iubite de copiii din lumea întreagă de decenii întregi. Cea mai populară este Bufnița care se temea de întuneric, cel mai probabil datorită faptului că întunericul este una dintre cele mai vechi și mai adânci temeri ale copiilor de pretutindeni. Fiecare carte urmărește evoluția unui pui de animal în mediul său specific: bufnița între pădure și câmpie, gorila în junglă, pinguinul la Polul Sud, pisicuța într-un mediu domestic, găina la fermă, iar vidra în ocean.

Fiecare pui este urmărit în timp ce descoperă propria lume, urmărind animalele din jurul său, făcând greșeli și învățând din ele, punând întrebări. În timpul ăsta, puiul de om învață alături de ei detalii despre viața animalelor sălbatice și domestice, dar află și informații interesante care-l pot ajuta și pe el „să crească”. Cărțile sunt scrise cu mult umor, animalele au parte de multe aventuri interesante, iar ilustrațiile sunt prietenoase și completează minunat textul.

Fiind destinate copiilor care încep să citească singuri, sunt recomandate celor peste 7 ani, însă pot fi citite de părinți mult mai devreme și celor mai mici (cam de la 4 ani în sus aș zice eu).

Marea carte a naturii, de Christine Henkel (7+)

Cartea lui Christine Henkel este mai degrabă ilustrată decât scrisă, întrucât, în afară de denumirile plantelor, animalelor sau insectelor (puse întotdeauna pe pagina din dreapta), nu există niciun alt text explicativ. Așadar, e o carte de prezentare a lumii naturale, o prezentare făcută în tablouri sintetice.

Fiecare pagină dublă prezintă viața naturii într-un anumit context: în fâneață, noaptea pe câmp, în livadă, la iaz, iarna în pădure, în poiană, viața în pădure de foioase sau în pădure mixtă, viața subterană a pădurii, viața din râuri, lacuri și mlaștini etc. Fiecare planșă adună fauna și flora specifică în ilustrații clasice, pline de detalii și în culori vii, fără a da alte indicații decât denumirile viețuitoarelor.

Este o carte care poate pune la lucru imaginația copiilor, care le poate umple mintea cu imagini realiste ale naturii și de la care pot fi inițiate numeroase jocuri și povești și la grădiniță sau la școală, dar și acasă cu părinții, rudele sau prietenii.

Animalium, de Jenny Broom, il. Kate Scott (7+)

Într-un format foarte mare (27,5×37,5 cm), Animalium își propune să prezinte „regnul animal în toată splendoarea lui” și face asta atât prin text, cât și, mai ales, prin ilustrațiile splendide în detalii și culori. Conceptul cărții se dorește a fi asemănător unei vizite la muzeul de istorie naturală, așa că „vizita” începe cu prezentarea animalelor nevertebrate, continuă cu pești și amfibieni, apoi reptile, păsări și, în cele din urmă, mamifere. Iar în introducere este ilustrat un „arbore al vieții” care prezintă evoluția și legăturile din lumea animală.

Fiecare capitol prezintă principalele familii și specii, plus un subcapitol dedicat unui habitat specific (de exemplu, recifele de corali, pădurea, tundra arctică, deșertul, pădurile tropicale etc.), textele de prezentare sunt sintetice și concise, menite, mai ales, să suscite imaginația copiilor decât să le ofere o prezentare exhaustivă.

Animalium este o carte de colecție, genul de carte pe care o răsfoiești obsesiv și la care te întorci adesea în căutarea imaginilor care te vor urmări. Eu am recomandat-o pentru copii peste 7 ani pentru că nu e tocmai facilă, dar o recomand cu drag copiilor de toate vârstele.

Cumpără cărțile (click pe titluri/autori) din librăria online Cărturești!

The post Cărți pentru copii: Lumea animalelor appeared first on Bookaholic.

Mai sunt aproape două săptămâni până va suna primul clopoțel. Așa că trebuie să te scuturi de vară, să împachetezi frumos amintirile din vacanță și să te pregătești de noi aventuri. Fie că va fi primul an școlar, fie că va fi ultimul primar, gimnazial sau liceal, emoțiile începutului sunt mereu acolo. Și, uneori, își fac loc de pe acum, când trebuie să-ți alegi obiectele care te vor însoți pe tot parcursul anului școlar, când încerci să le găsești pe cele mai potrivite ție. Din fericire, prietenii de la Cărturești s-au gândit la toate cele de care vei avea nevoie și le găsești într-un singur loc: târgul Școlărești la Cărturești. Cu reduceri, bineînțeles. Hai să vezi câteva dintre cele pregătite special pentru tine.

În primul și în primul rând, țin să te anunț că anul acesta ai parte de o serie de caiete pentru școală de toată frumusețea, gândită și produsă în România în cadrul proiectului ROD. Colecția Momente. Schițe. Notițe are coperte semnate de cinci tineri ilustratori români: Ioana Șopov, Paula Rusu, Andra Badea, Kadna și Andrei Popa. Sunt haioase, proaspete, simpatice și deștepte, colorate așa cum ți le-ai imagina. De matematică sau dictando, în format A4 (preț: 3 lei) sau A5 (preț: 13,90 lei), ele pot fi folosite atât pentru cursuri, cât și pentru teme, atât pentru activitățile școlare, cât și pentru cele din momentele libere. Caietele ROD sunt atât de faine încât cred că-mi voi cumpăra câteva să le folosesc pe post de agendă.

Școlărești la Cărturești a selectat pentru tine cele mai interesante rechizite, fie că ne referim la accesorii precum ghiozdane potrivite pentru o supergirl, un superman sau un utilizator înfocat al emoticoanelor Pusheen, penare de diferite forme, mărimi și culori, inspirate din desene animate, filme, produse comerciale, cu citate inspiraționale etc., fie că ne referim la produse de papetărie precum radiere creative și amuzante, carnete și carnețele de luat cu tine în lumea largă, creioane colorate, pixuri, stilouri, rollere ș.a.m.d., rechizite ingenioase, de ținut aproape. Pe scurt, tot ceea ce ai nevoie pentru a te pregăti de un an școlar glorios, așa cum meriți.

În plus, la târg vei găsi atât manuale și auxiliare, cât și cărți din bibliografia școlară, la prețuri prietenoase – de exemplu, Prinț și cerșetor, de Mark Twain, este la 5,5 lei, Poveștile lui Andersen la 10 lei, Ciocoii vechi și noi, de Nicolae Filimon, la 14 lei.

Iar totul este asezonat cu o promoție care îți va face cumpărăturile și mai plăcute. Astfel, pe toată perioada târgului (adică până pe 1 octombrie), în întreaga rețea Cărturești, ai aceste reduceri* la achizițiile din târgul Școlărești la Cărturești:

10% la cumpărături de minimum 100 lei
15% la cumpărături de minimum 150 lei
20% la cumpărături de minimum 200 lei

(* Reducerile nu se cumulează cu alte discounturi sau promoții. Campanie valabilă în perioada 17 august-1 octombrie în limita stocului disponibil.)

Eu îmi amintesc cu drag de perioada aceasta fix de dinainte de începerea școlii, chiar dacă era obositor, căci îmi făceam liste interminabile cu rechizite, manuale și cărți necesare pentru școală și unde puteam găsi fiecare dintre lucrurile de care aveam nevoie – deh, orășel de provincie. Grație târgului Școlărești la Cărturești, ție nu-ți mai trebuie liste ori vânătoare de rechizite, sunt toate adunate în același loc, așa că rămâi cu partea distractivă, cumpărăturile. Spor să ai!

The post Școlărești la Cărturești, târgul care te pregătește de școală appeared first on Bookaholic.

Buletin de știri

Un pui de lup își dorește să fie oaie, pentru că observase că oile pot zbura. Când lupii mai mari râd de el – cine a mai pomenit lup să vrea să fie oaie? –, le răspunde: „Normal că nu înțelegeți, nu prea vă duce capul” și nici vorbă să se descurajeze: își pune lână peste blană, se amestecă printre oile din turmă, încearcă să pască iarbă. Și reușește ce-și pusese în minte: un vultur îl ia în gheare și zboară cu el în înaltul cerului.

Un pui de elefant se trezește prefăcut într-o vietate minusculă. Mama lui țipă îngrozită, tatăl îl fugărește cu o mătură, pisica vrea să-l prindă și să-l mănânce. Degeaba le spune „Nu sînt șoarece! Nu vedeți că am trompă?!” Totul, în jur, capătă proporții enorme. Își găsește scăparea în gaura unui șoarece adevărat, singurul din casă care se poartă omenește cu el.

Un lup – Lupul, de fapt – pleacă la plimbare dis-de-dimineață. Și-a potolit deja foamea, nu mai vrea să mănânce pe nimeni. Își dorește doar să i se spună că e cel mai puternic și cel mai frumos din pădure. Se întâlnește cu Scufița Roșie, cu cei trei purceluși, cu piticii și cu Albă-ca-Zăpada și, așa cum Maștera aștepta ca oglinda să-i spună mereu că ea e cea mai frumoasă din împărăție, la fel și lupul așteaptă ca toți să-i recunoască și să-i laude puterea și frumusețea. Dar socoteala de la oglindă nu se potrivește cu cea din pădure: o arătare care seamănă cu un brotăcel îl contrazice: cea mai puternică e mama mea, iar cel mai frumos e tata.

Cum nu se învață niciodată minte, Lupul se crede și cel mai isteț. Îi vine o idee de geniu: să-și pună cămașa de noapte roz a bunicuței ca să o păcălească pe Scufița Roșie. Numai că se deghizează atât de bine, încât toți sunt convinși că e chiar bunicuța și se poartă cuviincios cu el, așa cum se poartă copiii în compunerile lor despre fapte bune cu bătrâna pe care o ajută să treacă strada, la infinit. Până și Scufița Roșie îi spune: „Vai, bunicuțo, ce mască de lup nemaipomenită! Mi-o dai mie?”

Când se întâlnește cu cei șapte pitici, lupul le spune: „Arătați rău de tot, băieți! Ar trebui să vă mai și odihniți.” Într-adevăr, dintr-o altă poveste aflăm că există viață după serviciu: câinele Félicien se joacă cu bumerangul (Félicien e arheolog), elefantul Petit-Jean își scrie memoriile (Petit-Jean e pompier), șoricuța Melody cîntă la pian (Melody lucrează la o firmă de mutări). Doar calul Pascal muncește mai mult ca să cîștige mai mult (Pascal e informatician).

Floră și faună

Pădure, animale (populația de lupi e majoritară).

Orânduire socială și politică

Cam așa e lumea lui Mario Ramos. Cu lupi mai gregari și mai conformiști decât oile. Părinți copleșiți de emoții mai tare decît copiii, copii mai cuminți și mai înțelepți decât părinții. Mama e cea mai puternică, tata e cel mai frumos. Un pui de monstru nu poate să adoarmă pentru că îi e frică de Monstrul de Supat. Elefantul Romeo și șoricuța Juliette sunt cei mai buni prieteni. Iar regii sînt prinși cu treburi (mari).

La început, mi se părea că poveștile lui Mario Ramos sunt niște fabule. Cred că greșeam. Fabulele confirmă ordinea general acceptată: în definitiv, în lumea fabulelor, furnica îi repetă întruna greierelui: „Ai cântat? Îmi pare bine. Acum joacă, dacă poţi.” Vulpea șireată îl păcălește mereu pe corb, iar cei puternici și îngâmfați primesc la nesfârșit lecții de la cei mici și modești. Poveștile lui Mario Ramos ne pun mai mult pe gânduri. Deznodământul didactic e imprevizibil, iar învățămintele se limpezesc încet, fără să-și piardă o doză de ambiguitate. Da, câinele Félicien e arheolog pentru că e competent în materie de săpături, dar de ce se joacă cu bumerangul, după serviciu? Poate pentru că s-a săturat să alerge după obiecte care nu se întorc singure înapoi când cineva i le aruncă? Da, elefantul metamorfozat în șoarece e trezit din coșmarul lui kafkian de vocea mamei lui – „Archibaldică, ți-am făcut lapte cu cacao! Of, iar ai căzut din pat, mititelul de tine!” –, dar revenirea la realitate nu șterge senzația opresivă a lumii mari, adulte.

Mario Ramos crede că pe copii îi caracterizează, în primul rând, revolta împotriva ordinii stabilite. O spune cu o candoare dezarmantă (nici nu ne trece prin cap să scoatem săgeți ironice din tolbă), fără să idealizeze copiii. Într-adevăr, personajele lui predilecte sunt rățuștele cele urâte, care-și caută un loc al lor într-o lume care nu pare făcută pentru ele. Nemulțumiții – cum e lupul cel mic – care vor să iasă din pădure și să vadă lumea largă. Cei care iau în răspăr și în râs reguli, obiceiuri și conformisme. Până și Lupul arată o uimitoare capacitate de ironie – de pildă, îi spune Scufiței Roșii: „Ce te grăbești așa? Mergi drept și cu capul în pământ de parcă ai merge la școală! Ascultă și tu cum cântă păsărelele! Uite ce flori frumoase, adună un buchet pentru bunica!” Eroul cel mai radical din lumea lui Mario Ramos e puiul Guili, personajul cel mai mic din toate cărțile lui. „Trăiască Regele!” „De ce?” – întreabă Guili. „De ce e rege dacă e atât de rău?” – „Pentru că are coroană”, îi răspund celelalte animale. „Ce prostie!”, se miră Guili, și începe de unul singur o adevărată revoluție.

Geografie și filozofie

De fiecare dată când citesc o carte de Mario Ramos mă întreb cum reușește să facă atât de mult cu atât de puțin. Poveștile lui sunt în general scurte, cu lupi clasici, cu o structură simplă, adesea repetitivă, iar ilustrațiile par și ele să respecte, la prima vedere, același principiu de economie. Înlătură tot ce ar putea parazita povestea. De altfel, în interviuri spune că pentru el albul și negrul sunt culorile cele mai frumoase, iar celelalte culori au doar un rol decorativ.

Avem, deci, un prim mecanism de comprimare, de reducere la esențial. Apoi, un mecanism complementar, de deschidere și de expansiune, declanșat de mai multe resorturi.

În lumea lui Mario Ramos, ființele și lucrurile nu numai că nu sunt ce par a fi, dar pot fi sau se pot preface în chiar opusul lor. Elefantul Archibald se transformă într-un șoarece. Visul de a deveni oaie n-are nimic de-a face cu spiritul de turmă, dimpotrivă. Albă-ca-Zăpada nu e neapărat cea mai frumoasă din împărăție – „Sunteți albă ca varul, poate ar trebui să vă duceți la doctor”, îi spune lupul. Lup care, sătul fiind de la început, o apucă pe altă potecă de poveste decât cea cu care eram învățați.

E un joc continuu cu măști și dezvăluiri, cu distanțări și apropieri, cu schimbări de perspectivă, unele aproape imperceptibile, altele radicale. Cu fiecare pagină dată, cititorul trece dincolo de aparențe, înaintează spre ce se-ntâmplă de-adevăratelea; desface povestea, foaie cu foaie, îi dă adâncime. În același timp, o lume în continuă schimbare e o lume mai largă, mai întinsă decât una încremenită, unde Lupul e veșnic rău și-și primește negreșit pedeapsa, iar cea mai frumoasă și mai harnică prințesă se mărită întotdeauna cu cel mai frumos și mai viteaz prinț. Și dacă pădurea prin care se plimbă lupul e o pădure de povești nu e de dragul unui joc facil de-a intertextualitatea; cred că, mai degrabă, Mario Ramos aplică principiul poveștilor comunicante ca să le împingă cât mai departe granițele. Lumea lui Mario Ramos e o lume deschisă, elastică, în continuă expansiune.

The post Lumea lui Marios Ramos appeared first on Bookaholic.

Cărțile de citit seara, înainte de culcare, sunt deosebit de importante pentru părinți și copii. De multe ori, cei mici dezvoltă adevărate dependențe, iar amintirile pe care le au mai târziu cu aventurile și personajele din cărțile citite seara sunt dintre cele mai dragi. În ultimii ani, oferta editorială din care părinții și copiii pot alege a devenit tot mai vastă și mai diversă și în limba română, ceea ce e un lucru foarte bun. Și, lângă poveștile clasice, se remarcă o nouă metodă, „revoluționară”, de adormire a copiilor, o metodă ce se bazează pe puterea sugestiei și a repetiției.

Acum vreo trei ani, a început această modă „revoluționară” a cărților de adormit copiii, cu primul mare bestseller din categoria asta, și anume Iepurașul care voia să adoarmă, de Carl-Johan Forssén Ehrlin, o poveste ce se bazează pe puterea hipnotică a cuvintelor. Cărțile psihologului suedez Carl-Johan Forssén Ehrlin sunt acum în număr de trei: Iepurașul care voia să adoarmă, Elefănțelul care voia să adoarmă și Tractorașul care voia să adoarmă.

Cum ziceam și mai sus, poveștile, deși prezintă și o aventură a personajului principal (de exemplu, în prima carte, Iepurașul trebuie să ajungă la Moș Ene ca să descopere cum poate să adoarmă, iar pe drum se întâlnește cu tot felul de personaje, care mai de care mai somnoroase, cum ar fi Melcul Somnoros sau Bufnița Picoteală), povestea se bazează în special pe puterea hipnotică a cuvintelor și, mai ales, a repetării anumitor cuvinte, fraze, acțiuni. Din acest motiv, pot deveni foarte ușor plictisitoare pentru adulții care le citesc (mai ales că în text sunt tot felul de indicații „de regie”: – cuvinte care trebuie rostite răspicat, altele șoptit, uneori trebuie să și caște ostentativ), însă se pare că repetițiile nu sunt la fel de obositoare și pentru copii, mai ales pentru cei de vârste foarte mici. Eu le-am citit, însă (până acum) nu am avut pe cine să le testez, așa că am căutat opinii ale părinților și am găsit, cum era de așteptat, păreri împărțite despre eficacitatea acestor cărți: de la părinți dezamăgiți de faptul că poveștile nu au niciun efect asupra celor mici la părinți entuziasmați de efectul pe care cărțile l-au avut asupra copiilor.

Metoda lui Carl-Johan Forssén Ehrlin a fost recomandată de psihologi și terapeuți, iar succesul cărților sale la nivel mondial sugerează că, măcar pentru unii, tehnica a dat roade. Probabil că cel mai bine e să încercați una dintre cărți cu cei mici și să vedeți dacă „își face efectul sau nu”. Vârsta recomandată e 0+ ani, aici rămânând la latitudinea părintelui care este momentul în care vrea să înceapă să-i citească bebelușului; am constatat că în ultima vreme a scăzut destul de mult vârsta la care părinții încep să le citească celor mici. Dacă până acum ceva timp așteptau să înceapă să rostească măcar câteva cuvinte, acum sunt părinți care încep să le citească copiilor chiar și de la câteva luni. E, evident, o chestiune discutabilă și depinde de relația părinte-copil, de reacția copilului la lectură etc., nu cred că se pot face generalizări. În principiu, lectura nu face rău niciunui copil, atâta timp cât nu-i este impusă și cât timp copilul reacționează cu plăcere la această activitate.

Fiind psiholog de meserie, în afara poveștii propriu-zise, autorul oferă și tot felul de sfaturi părinților. Dacă în primul volum, Iepurașul care voia să adoarmă, sfaturile se referă mai ales la felul în care trebuie citit textul, următoarele două, cel cu elefănțelul și cel cu tractorașul, au la final o adevărată addenda de sfaturi pentru părinți referitoare atât la metoda propusă de aceste cărți, cât și la felul în care poți ajuta copilul să adoarmă.

De exemplu, ambele cărți se încheie cu „Factori de succes” și „Sfaturi pentru părinți”. „Factorii de succes” au fost identificați pe baza opiniilor părinților care au citit prima carte din serie, cea cu Iepurașul, și sunt: Fii perseverent (dacă copilul nu adoarme după ce i-ai citit prima oară povestea, nu trebuie să renunți imediat, i-o poți reciti, uneori și de câteva ori la rând, până se obișnuiește cu această metodă); Creează un obicei (leagă lectura poveștii de senzația de relaxare și siguranță, astfel încât copilul să se obișnuiască cu ea și să-și dorească să i-o citești); Pregătește-te înainte de culcare (acest factor pornește de la ideea că cei mici sunt foarte diferiți între ei și că nu există rețete general valabile de a-i face să se relaxeze și de a merge la culcare; un rol foarte important în dezvoltarea acestui factor îl au, evident, părinții); Gândește-te în primul rând la relaxare (și aici e foarte important comportamentul părintelui, pentru că el este cel care-i poate induce copilului o stare de relaxare prin felul în care interacționează cu el și îi citește povestea). Așadar, nu doar povestea este importantă, ci și interacțiunea părinte-copil are și ea un cuvânt foarte important de spus.

În ceea ce privește „Sfaturile din partea autorului”, multe dintre ele sunt prezentate ca răspunsuri la întrebări primite deseori din partea părinților: dacă se poate să nu citească cu o anumită intonație anumite cuvinte, dacă e ok să nu rostească numele copilului în poveste, dacă trebuie să citească în continuare după ce a adormit copilul, ce e de făcut dacă, după ce au fost urmate toate sfaturile, copilul tot nu adoarme la povestea asta, dacă e o vârstă pentru care e recomandată cartea ș.a.  Ca mai sus, ideea principală a lui Carl-Johan Forssén Ehrlin e că fiecare copil are nevoie de o „rețetă” care să funcționeze doar în cazul lui și că interacțiunea cu părinții e esențială. Nu există reguli generale după care să funcționeze toți copiii, așa că trebuie să te adaptezi. Autorul subliniază inclusiv că poveștile scrise de el nu trebuie să înlocuiască definitiv poveștile clasice, bogate în ilustrații, ci că acestea trebuie să fie lecturi complementare.

Și, că tot am ajuns la ilustrații, volumele au o structură fixă: o pagină ilustrată alături de o pagină de text. Primul volum, cel cu Iepurașul, este ilustrat într-un stil mai degrabă modern, bazat mai mult pe sugestie, centrat pe personaje și cu foarte puține detalii de peisaj, cu ilustrații făcute în creion și realizate de Irina Maununen, iar celelalte două, cel cu Elefantul și cu Tractorașul, au ilustrații într-un stil clasic, pictural, realizate în culori calde și prietenoase și cu mult mai multe detalii de peisaj, făcute de Sydney Hanson, o ilustratoare recunoscută pentru creațiile sale cu animale simpatice.

Cărțile au fost publicate în peste 40 de țări, iar faptul că în fiecare an autorul mai scoate încă un volum îmi dă de înțeles că metoda funcționează totuși. Însă, așa cum ziceam și mai sus, și așa cum zice și autorul însuși, până la urmă, totul se rezumă la preferințele particulare ale copiilor și la interacțiunea lor cu părinții. Așadar, e de testat și de văzut, până la urmă, nu există metode universal valabile și infailibile pentru a adormi copiii.

Cumpără cărțile din librăria online Cărturești! (Click pe titluri și pe imagini.)

Ai un discount special Bookaholic – 15% reducere dacă introduci codul 0ADYT44K atunci când faci comanda, la check out.

The post Cărți pentru copii: Metoda revoluționară de adormit copiii a lui Carl-Johan Forssén Ehrlin appeared first on Bookaholic.